”Adio, Moş Crăciun
Anul acesta nu i-am mai scris Moşului. Îmi amintesc că anul trecut scriam în jurnal o scrisoare lui, (da, am continuat în fiecare an să-i scriu, ca atunci când eram copil, o rugăciune spre nicăieri, căci el înseamnă magia şi speranţa şi iubirea din interiorul nostru). Eram la ţară cu familia mea, se auzeau lemnele cum trosnesc în sobă, vedeam luminiţele de la casa vecină şi stăteam în pat, scriind şi visând. Toţi dormeau şi era linişte atât la propriu, cât şi în sufletul meu. Eram fericită că sunt acolo, lângă familia mea. Eram acasă. În refugiul nostru. I-am scris Moşului să ne regăsească aşa şi la anul, dar nu mi-a îndeplinit dorinţa. Niciodată. Doar atunci când eram copil. Moş Crăciun al meu, cel adevărat, nu mai e lângă mine. Cel care mi-a făcut copilăria o poveste şi m-a învăţat să cred, oricât de greu ar fi pe moment, oricât de puţine dovezi ar fi, să cred cu toată inima. Căci doar cel care are capacitatea de a crede în lucruri care nu se văd, care nu se pot atinge, are forţa imensă de a iubi. Şi de a spera, chiar şi în momentele cele mai reci. Anul trecut, la ultimul nostru Crăciun, m-a învăţat această lecţie.
Crăciun fericit! Sau Crăciun cu linişte în suflet... atunci când nu poate fi altfel. Tuturor celor care mai ştiu să viseze.
Tuturor celor care se simt cu sufletul plin, învăluiţi de magia acestei perioade.
Tuturor celor care au pierdut Crăciunul şi nu-l mai găsesc nicăieri decât în copilărie.
Tuturor celor care încă zâmbesc, deşi sufletul le plânge.
Tuturor celor care se simt mai singuri Crăciunul acesta pentru că e un scaun gol la masă, în locul în care o persoană dragă obişnuia cândva să stea.
Tuturor celor pe care Crăciunul nu-i face mai fericiţi, care nu-şi doresc decât să plângă.
Tuturor celor care privesc la luminiţe şi la colindători cu nostalgie.
Tuturor celor care iubesc şi speră.
Tuturor sufletelor de copii.
Fie ca lumina şi magia Crăciunului să vă încălzească sufletul atunci când vă e frig. Şi să vă dea curajul de a regăsi bucuria de a trăi”, a scris Maria Dumitrașcu pe Facebook.
A scris o carte
"Strălucind mai mult decât niciodată" este cartea scrisă de Maria, fiica psihologului Hanibal Dumitrașcu.
"Strălucind mai mult decât niciodată în cădere reprezintă un jurnal introspectiv, intim şi sincer, despre trăiri, iubirea neîmpărtăşită, clipe eterne, drumul spre sine însuşi, pierdere şi regăsire; un amalgam de emoţii şi stări, de reflecţii psihologice, de monologuri şi strigăte înăbuşite, pentru ca într-un final acel zbucium interior să se metamorfozeze.
Cartea începe cu o metaforă, gara în care scrie eul liric M., la persoana I, reflectă blocarea într-o poveste care o ţine în loc, aşteptând himere- munţii de la orizont sunt amintirile şi visele ei privind acea iubire care pare că nu va răspunde niciodată.
Notiţele din jurnal sunt prezentate pe date, cronologic, reflectând povestea care a dus la blocarea într-un loc în care aşteptarea e singurul reper.
E un jurnal personal pe care îl public, în care se poate regăsi oricine. E o eliberare, o frântură ruptă din suflet şi aşternută pe hârtie pentru a glorifica trăirea profundă şi lucrurile simple care fac viaţa vrednică de a fi trăită, pentru ca cititorul să nu se mai simtă singur pe acest drum al cunoaşterii de sine şi de lume. Cartea vorbeşte despre depresie şi anxietate, despre obsesii, despre drumul anevoios pe care îl presupune descoperirea şi acceptarea de sine, şi nu în ultimul rând, despre rănile interioare pe care, adeseori, nu le conştientizăm prea mult, iar ele sunt răspunsul pentru toate circumstanţele nefericite pe care noi le creăm, motorul perfect pentru a ne tăia singuri craca de sub picioare.
Scriind, chiar din acel loc în care parcă a prins rădăcini, (şi cât de obositor este să stai prins într-un loc unde nimic nu se mai întâmplă), M. începe o călătorie prin care se descoperă pe sine, din ce în ce mai mult, şi privind înlăuntrul său, se trezeşte", a scris Maria Dumitrașcu.
Iată câteva citate din carte:
,,În noaptea asta, voiam doar să-ţi trimit toată iubirea mea. Să te înveleşti cu ea când ţi se va face frig. Eu o fac mereu. Şi nu mă mai tem de iarnă."
,,Cuvintele mele dau la o parte toată ceaţa dintre noi, lăsând adevărul şi lumina să ne scrie."
,,Dar poate că unele poveşti sunt menite să rămână mereu acolo, în întuneric, doar acolo se pot împlini, în adâncul viselor, doar acolo strălucesc. Lumina le omoară. Le dezintegrează până ce ajung doar umbra celor care au fost. Devin serbede, anoste, fade, fără noimă."
,,–Cum să fim fericite, cum să ne îndeplinim visele dacă bietul nostru subconştient înregistrează că nu ne simţim în stare? Noi ne-am creat contextul pentru toate nefericirile noastre. De aici pleacă toate. Tot dezastrul.. întunericul."
,,Am înţeles acum că am cuprins iubirea în cele mai desăvârşite clipe ale ei. În zbor şi în căderi, în zbuciumul apelor şi-n liniştea cufundată în munţi, am chemat-o, am cunoscut-o, am cântat-o, am pierdut-o."
Scopul cărții sale este de a ajuta copiii din orfelinate
"Am stat şi m-am gândit ce să fac cu banii din urma vânzărilor, ceva care să conteze cu adevărat, căci scopul de a publica o carte a fost de a transmite mai departe trăirile mele, nu de a face bani din scris. Şi m-am oprit la ideea de a face o bucurie micuţilor abandonaţi în orfelinate. Aşadar, voi dona toţi banii strânşi din vânzarea cărţilor la două orfelinate din Bucureşti.
"Strălucind mai mult decât niciodată" e un jurnal introspectiv, intim şi sincer, despre trăiri, iubirea neîmpărtăşită, clipe eterne, drumul spre sine însuşi, pierdere şi regăsire; un amalgam de emoţii şi stări, de reflecţii psihologice, de monologuri şi strigăte înăbuşite, pentru ca într-un final acel zbucium interior să se metamorfozeze.
E un jurnal personal pe care îl public, în care se poate regăsi oricine. E o eliberare, o frântură ruptă din suflet şi aşternută pe hârtie pentru a glorifica trăirea profundă şi lucrurile simple care fac viaţa vrednică de a fi trăită, pentru ca cititorul să nu se mai simtă singur pe acest drum al cunoaşterii de sine şi de lume. Cartea vorbeşte despre depresie şi anxietate, despre obsesii, despre drumul anevoios pe care îl presupune descoperirea şi acceptarea de sine, şi nu în ultimul rând, despre rănile interioare pe care, adeseori, nu le conştientizăm prea mult, iar ele sunt răspunsul pentru toate circumstanţele nefericite pe care noi le creăm, motorul perfect pentru a ne tăia singuri craca de sub picioare", a spus Maria Dumitrașcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
