Urmărește emisiunea live


Femeie ucisă în Galaţi, cu 15 de lovituri de cuţit. Criminalul, condamnat la 25 de ani de inchisoare

Un bărbat din Galaţi, care anul trecut şi-a ucis concubina cu 15 lovituri de cuţit, a fost condamnat de Curtea de Apel Galaţi la 25 de ani de închisoare cu executare. 

El a fost găsit vinovat de omor calificat şi hărţuire. Bărbatul a fost obligat să le plătească celor doi copii minori ai femeii pe care a ucis-o daune morale şi materiale ce însumează 145.000 de lei, dar şi pensie de întreţinere până la vârsta majoratului.

Crimă teribilă acum un an 

Violeta Mirică (34 de ani) a fost ucisă în dimineața zilei de 1 martie 2018 de fostul concubin, Vasile Petcu, care i-a aplicat 15-20 de lovituri de cuţit în zona gâtului şi a feţei.

Femeia, mamă a doi copii (dintre care unul de 17 ani), se despărţise de soţ şi locuia cu părinţii ei. La un moment dat, ea s-a împrietenit cu criminalul, cu care a avut o relaţie amoroasă de câteva luni, însă femeia a decis să rupă legătura din cauza violenţelor pe fond de gelozie ale iubitului. Mai mult decât atât, femeia decisese de câteva săptămâni să se împace cu fostul soţ, lucru care l-a înfuriat la culme pe fostul iubit, care a ameninţat-o în public că îi va tăia gâtul. În dimineaţa zilei de 1 martie, criminalul a ieşit în stradă şi a aşteptat-o pe victimă, care locuia la câteva case distanţă de domiciliul lui, în drumul către serviciu. Când a văzut-o, el i-a cerut să se împace şi i-a oferit un mărţişor. Cum femeia l-a refuzat, a scos un cuţit şi a înjunghiat-o cu furie, de mai multe ori. Apoi a abandonat victima într-o baltă de sânge şi a plecat acasă.

Criminalul a fost reţinut pe 1 martie 2018, fiind ulterior arestat preventiv. Declaraţia lui în faţa anchetatorilor a fost: „Recunosc fapta, dar nu o regret".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel