Femeie bătută, la semafor: "Se dă jos o mini-matahală, îmi smulge uşa"

O femeie din Sibiu, mamă a doi copii, povestește cum a fost lovită de un alt șofer, la semafor.

"În fata semaforului, spre Calea Cisnadiei... Un Audi îmi taie calea şi se pune în faţa mea la semafor. Semaforul fiind verde, îi fac semn la om să meargă înainte... Şi se dă jos din Audi o mini-matahală, îmi smulge uşa, mă înjură şi urlă la mine "cine te crezi să-mi tai mie calea?"... Repet, omul era în fața mea la semafor.

Mă mai înjură o dată şi merge la maşina lui. Semaforul e verde, îi fac din nou semn să meargă înainte, omul se dă jos furios din maşină, smulge uşa mea, mă ameninţă că mă omoară, mă înjură şi mă lovește cu toată puterea peste față! Apoi pleacă cu nonşalanţă. Eu rămân acolo.

O mamă cu doi copii în maşină. Ambele fete minim şocate. Ce să fac acum? M-am gândit ca o mamă - să duc copiii acasă. Apoi am sunat la urgenţă. Mi-am pierdut cunoștința, am stat 11 ore la urgență ca să fac toate investigaţiile necesare: raze, CT, luni urmează RMN...Port guler. Am vânătăi. Am portiera stricată. Omul a plecat. Nonşalant", a scris femeia sâmbătă pe Facebook.

Între timp, a revenit cu mai multe precizări

"A fost identificat răufăcătorul! Azi ne-am petrecut la Poliţie. A fost sfidător, arogant şi lipsit de respect ca şi ultima oară când ne-am întâlnit! Vă mulţumesc tuturor pentru ajutor: pentru mesaje, pentru distribuirea masivă şi pentru încurajări,... dar nu s-a terminat încă!!Mai am nevoie de ajutorul vostru : cei care aţi văzut oricât din ce s-a întâmplat vineri — faceţi un pas înainte şi staţi alături de mine!", a scris femeia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel