Femeie, acuzații grave, după ce a pierdut sarcina, la Spitalul Județean Satu Mare

Mai multe verificări au loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, după ce o femeie a scris pe Facebook că ar fi fost consultată superficial la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi ar fi suferit un avort spontan, iar cazul a ajuns în presa locală.

"Medicul şef de la ginecologie şi medicul şef de la UPU s-au autosesizat, au luat foile de internare pentru verificare, iar mâine vor prezenta managerului spitalului şi directorului medical concluziile. Dacă se va constitui comisie de anchetă sau nu, se va stabili după concluzii. Nu a fost depusă nicio sesizare, aşteptăm femeia să depună sesizări atât la noi, cât şi la Colegiul Medicilor", a declarat Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al instituţiei, pentru Agerpres.

Femeia a scris pe Facebook că s-a prezentat de două ori la UPU cu sângerări fără să primească un tratament adecvat, iar ulterior când s-a prezentat la un alt ginecolog acesta i-ar fi spus că a suferit un avort spontan de care medicii de la spital nu şi-ar fi dat seama. Cazul a fost preluat de presa locală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel