„Invitați Daniela Zeca Buzura, Ciprian Strugariu (SOHOstudio), Florin Dochia, Firiță Carp. Momente muzicale: Ana-Maria Andreea Camen (vioară) și Eduard Camen (pian). Moderator: Loreta Popa.
Autoarea a potrivit fiecare cuvânt astfel încât să fie o carte despre femei de 30 de ani, pe care să o citească femeile de orice vârstă. Și, cu și mai multă atenție, bărbații.
Eveline Păuna este jurnalist dedicat, în egală măsură, televiziunii, radioului, presei scrise și on-line. A lucrat la Q Magazine, The Money Channel, Revista Tango/Marea Dragoste, Jurnalul Național, Trinitas TV, Smart FM), dar și TVR. Are licență în jurnalism, master în „Comunicare mediatică și publicitate", Bursa JTI pentru Jurnalism (2010), este absolventă a Programului Naţional de Formare pentru Jurnalişti în Domeniul Egalităţii de Şanse şi Gen, derulat în cadrul proiectului FEMINA – Formare pentru jurnalişti, Emisiuni TV, Monitorizare, Informare Naţională şi Advocacy pentru afirmarea egalităţii de şanse şi gen. În 2014 a primit Premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România – APTR pentru Talk-Show Cultural. În 2017, site-ul evelinepauna.ro a fost distins de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România cu Premiul pentru Jurnalism Digital. În anul 2019 i-a fost acordată Medalia de Aur de către Academia Internațională „Mihai Eminescu".
„Femeia la 30 de ani" este o carte despre emoții. 30 de femei, 30 de povești, 30 de de ani...
Intrarea este liberă, anunță MNLR într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News