Fed Cup: Caroline Garcia: Am vrut să câştig şi am încercat totul

Jucătoarea franceză Caroline Garcia a declarat după meciul pierdut cu Simona Halep, contând pentru semifinalele Fed Cup, că a încercat totul pentru a câştiga şi a luptat pentru victorie timp de trei ore pe teren.

România conduce Franţa cu 2-1 la Rouen, în semifinalele Fed Cup, după ce Simona Halep a învins-o pe Caroline Garcia cu 6-7 (6), 6-3, 6-4, după 2 ore şi 57 minute de joc, scrie Agerpres. În primele partide de simplu disputate sâmbătă la Kindarena din Rouen, Simona Halep a învins-o pe Kristina Mladenovic cu 6-3, 6-1, iar Caroline Garcia a dispus de Mihaela Buzărnescu cu 6-3, 6-3.

A fost un meci foarte strâns, dar în ultimul set, ea fost puţin mai agresivă decât mine. Uneori am fost prea aproape de linia de fund, nu am văzut bine tuşa, am risipit şi câteva puncte, dar a fost foarte echilibrat. Nu am simţit nicio presiune negativă, deşi există mereu presiune. Dar îmi place să joc în această competiţie, eram pregătită de luptă, am avut parte de bătălia pe care mi-am dorit-o, dar a fost o experienţă grozavă pentru mine. Am vrut să câştig, am încercat totul, dar acest meci nu a curs în favoarea noastră. Dar mai avem şanse şi vom continua să luptăm, a declarat Caroline Garcia (21 WTA) la conferinţa de presă de după meci.

Garcia vrea să revină la cel mai bun nivel al ei

Garcia a adăugat că faptul că a rezistat trei ore pe teren arată că este aproape să revină la cel mai bun nivel al ei.

Am încercat să-mi îmbunătăţesc jocul în diferite aspecte. M-am simţit bine la începutul meciului, care a fost lung şi intens. Am agăţat mingi pe care nu mă gândeam că le pot ajunge. Am rămas calmă, dar victoria a revenit Simonei. Sunt dezamăgită că nu am adus al doilea punct echipei, dar ea era favorită şi a făcut un meci foarte bun. Am făcut şi eu un meci foarte bun, dar în setul trei, la câteva atacuri mi-au lipsit câţiva centimetri, am avut câteva şanse. Am fost aproape de Simona şi asta mă motivează. Am crezut în şansa mea, de la început până la sfârşit, nu am fost departe să înclin balanţa de partea mea. Evident au fost lucruri pe care le puteam face mai bine, dar asta îmi dă încredere să continui, pentru că fizic am rezistat trei ore la un meci foarte intens, a adăugat Garcia.

Jucătoarea franceză s-a declarat disponibilă pentru partida de dublu, dacă căpitanul Julien Benneteau va apela la serviciile ei: Dacă mi se cere, eu sunt pregătită.

Vezi și: Fed Cup 2019. Halep, primele declarații după meciul cu Caroline Garcia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel