FCSB a reziliat contractul cu preparatorul fizic Marian Lupu

Clubul de fotbal FCSB a reziliat, joi, contractul cu preparatorul fizic Marian Lupu, aflat în staff-ul tehnic al formaţiei roş-albastre de doi ani şi jumătate.

"FCSB anunţă că a încetat raporturile contractuale cu preparatorul fizic Marian Lupu, care a pregătit echipa în ultimii doi ani şi jumătate. Clubul nostru îi mulţumeşte lui Marian Lupu pentru munca depusă în ultimii ani şi îi urează mult succes în continuare", informează site-ul oficial al grupării finanţate de Gigi Becali.

Conform site-ului citat, pregătirea fizică a jucătorilor în perioada următoare va fi coordonată de Andrei Zisu, preparatorul fizic al Centrului de Copii şi Juniori al FCSB, sub supravegherea antrenorului principal Bogdan Andone.

În ultima perioadă finanţatorul Gigi Becali şi-a exprimat nemulţumirea privind numeroasele accidentări ale jucătorilor din lot, el considerându-l principal vinovat pe preparatorul fizic Marian Lupu.

Becali va aduce specialiști

Marţi, Becali a declarat pentru Agerpres, că se va implica personal în rezolvarea problemelor care există în interiorul echipei şi că va aduce specialişti în nutriţie şi preparatori fizici. "O să rezolv sută la sută toate problemele de la echipă. O să mă implic eu, o să aduc oameni specialişti, nutriţionişti, preparatori fizici, deja lucrează oamenii, studiază la cărţi. Oamenii mei care mă iubesc, care nu sunt în domeniul ăsta neapărat, dar care sunt oameni de carte, specialişti în alte domenii şi care acum studiază în domeniul ăsta. Şi care mă îndrumă ce să fac, pentru că nu ştiu eu. Andone nu s-a plâns, a zis că nu are nicio vină preparatorul fizic. Nu ştiu cine o să vină, pentru că eu nu îi cunosc, sunt nişte oameni, mari specialişti în domeniul ăsta, sunt oameni care activează în domeniul medicinei şi acum studiază medicina sportivă. Sunt oameni care mă iubesc şi o să mă ajute, nu îmi cer niciun ban", afirma Becali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel