Fără victorie în meciurile tari. România, locul patru în grupă

România a ratat calificarea la Euro 2020 după preliminarii, însă tricolorii mai au o șansă deoarece sunt prezenți în barajul Ligii Națiunilor, ce se va disputa în primăvara anului viitor.

La sfârșitul meciurilor din grupele preliminare pentru EURO 2020, tricolorii au adunat 14 puncte, fiind devansați de Spania (26), Suedia (21) și Norvegia (17). Primele două echipe s-au calificat la Euro 2020, în timp ce noi și norvegienii sperăm să ajungem acolo, după barajul din Liga Națiunilor.

După toate speranțele pe care și le-au pus suporterii români, extrem de neplăcut este faptul că România condusă de Cosmin Contra nu a obținut nicio victorie în meciurile tari din Grupa F, dublele cu Spania, Suedia și Norvegia. Din aceste 6 partide, am adunat două puncte. Restul de 12 au venit din duelurile cu cele mai slabe grupări, Malta și Insulele Feroe.

Programul barajelor va fi stabilit vineri, de la ora 13:00, la Nyon. România va juca semifinala, în deplasare, împotriva Islandei sau Scoţiei.

Dacă "tricolorii" vor disputa semifinala cu Scoţia ar putea înfrunta în finală câştigătoarea din duelul Norvegia-Serbia.

Semifinalele barajelor din Liga Națiunilor vor avea loc pe 26 martie, iar finalele pe 31 martie 2020.

Clasament grupa F

1 Spania – 26 p.
2 Suedia – 21 p.
3 Norvegia – 17 p.
4 România – 14p.
5 Insulele Feroe – 3p.
6 Malta – 3p.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel