'Fără penali în funcţii publice'. Primar, vicepreşedinte al PSD, a semnat iniţiativa

PSD
PSD

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Constantin Ana, primar al localităţii Pucioasa, a semnat iniţiativa 'Fără penali în funcţii publice', el declarând luni, pentru Agerpres, că a făcut acest lucru la solicitarea unor tineri din USR.

Constantin Ana a precizat că a semnat iniţiativa duminică. 'De ce am făcut-o? Că aşa am simţit. Eu am vrut să demonstrez ceva, că şi pesediştii sunt oameni, nu maimuţe, cum ne prezintă multă lume. În al doilea rând, e un gest de normalitate, pentru că, în ciuda a ceea ce cred mulţi, şi noi ne dorim acelaşi lucru: o ţară curată şi o ţară europeană. Deci, să nu credeţi că există diferenţă între noi şi restul oamenilor, sunt la fel de plini de speranţă că o să trăim într-o ţară curată şi corectă pentru copiii noştri, în primul rând. De aceea am semnat această petiţie', a precizat, pentru Agerpres, Constantin Ana.

Acesta a adăugat că prin gestul său a vrut să arate şi că pesediştii trebuie respectaţi. 'Eu trăiesc o spaimă de câteva luni de zile, o spaimă de care nu reuşesc să scap, a faptului că ne dezbinăm pe zi ce trece şi că suntem conduşi de ură. Şi am zis că e un gest prin care să arăt că şi noi suntem oameni, că trebuie să fim trataţi la fel, respectaţi la fel ca ceilalţi şi să înţelegem o dată pentru totdeauna că idealul nostru e comun, pesediştii nu vor să arunce ţara la gunoi, sau, mă rog, eu nu mă număr printre ei şi cred că marea majoritate gândesc la fel ca şi mine. Din contră, vreau să avem o ţară de care să fim, poate sună aşa, fantastic, dar de care să fim cu adevărat mândri. Eu de asta lupt, de aia am devenit primar', a mai spus edilul din Pucioasa.

Întrebat care va fi, în opinia lui, punerea în practică a acestei iniţiative, vicepreşedintele PSD a precizat că îşi doreşte o 'ţară curată'.

Acesta a adăugat că i-a îndemnat şi pe alţi colegi din PSD să semneze iniţiativa Fără penali în funcţii publice.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel