Fără penali, varianta PNL. Liberalii, proiect de revizuire a Constituţiei

25 iun 2019 / 17:10
Camera-Deputatilor
Descriere foto: Camera-Deputatilor

Liberalii propun în iniţiativa legislativă privind revizuirea Constituţiei interdicţia ca persoanele condamnate definitiv să poată candida la alegeri, interzicerea amnistiei şi graţierii colective pentru fapte de corupţie şi a ordonanţelor în domeniul Justiţiei, posibilitatea atacării la CCR a ordonanţelor şi de către şeful statului, parlamentari şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Potrivit proiectului, nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat, în Parlamentul European şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării. 

Iniţiativa stipulează că acordarea amnistiei şi a graţierii colective pentru fapte de corupţie este interzisă. Proiectul de revizuire a Legii fundamentale prevede că nu pot face obiectul iniţiativei legislative a deputaţilor, a senatorilor sau a Guvernului amnistia şi graţierea colectivă, cu privire la faptele de corupţie. 

De asemenea, se propune ca acordarea graţierii individuale pentru fapte de corupţie să fie interzisă



"Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, în domeniul legilor organice având obiectul de reglementare prevăzut de articolul 73 alin. (3) lit. h), i) şi l), nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică", se arată în proiect. 

Iniţiativa prevede că CCR are printre atribuţii faptul că se pronunţă asupra constituţionalităţii ordonanţelor, la sesizarea preşedintelui României, a 50 de deputaţi sau 25 de senatori, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau Avocatului Poporului şi hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. 

Ce a declarat Ludovic Orban



Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că Biroul Executiv al liberalilor a adoptat proiectul de revizuire a Constituţiei, printre prevederi numărându-se şi interdicţia pentru persoanele condamnate de a candida la parlamentare şi europarlamentare. 

El a precizat că BEx a decis mandatarea liderilor grupurilor parlamentare ale PNL, deputatul Raluca Turcan şi senatorul Florin Cîţu, să demareze dialogul şi discuţiile cu grupurile parlamentare, în special cu cele care au semnat Pactul pentru consolidarea parcursului european al României, pentru a opera prevederile constituţionale rezultate ca urmare a referendumului din 26 mai. Aceste discuţii vizează înregistrarea proiectului în procedură legislativă, fiind nevoie de o pătrime din numărul deputaţilor şi senatorilor pentru acest lucru.