Fără decolteu la ANPC. Cod de conduită: Cum e la corporații

Personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și din structurile sale teritoriale subordonate, Comisariatele Regionale și Județene pentru Protecția Consumatorilor, trebuie să aibă o ținută decentă, menționează un nou Ordin al Președintelui ANPC, Horia-Miron Constantinescu.

Mai precis, femeile trebuie să aibă o ținută alcătuită din rochii, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri excesive, să fie clasice, decente sau costum două piese, cu fustă sau pantalon, (lungimea fustei imediat deasupra genunchilor, limita de decență), cămașă, bluză, fără decolteuri, fără paiete sau sclipici, haine mulate. Se interzice purtarea bijuteriilor în exces, extravagante, opulente, ostentative, păstrând o limită de decență. Se interzice machiajul strident, aspectul facial și capilar trebuie să fie îngrijit, decent.

În cazul bărbaților, ținuta va fi alcătuită obligatoriu din cămașă, cu mânecă lungă, simplă, clasică, de culoare alb, albastru, bej, bleumarin, negru și pantaloni uni care trebuie să fie drepți, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri. Încălțămintea va fi alcătuită din pantofi uni, sunt excluse articolele de încălțăminte în stil sport (teniși, bascheți, adidași) și sandalele. Haina de toamnă/iarnă nu va conține accesorii extravagante, în exces, fiind una clasică. Bărbaților le este exclusă purtarea accesoriilor, bijuteriilor, se acceptă doar verigheta. Aspectul facial și capilar îngrijit, decent, fiind interzis bărbaților purtarea părului și a bărbii de o lungime peste medie.

Așa este la cele mai multe corporații dintotdeauna

Ce nu spune nimeni este că astfel de coduri de conduită există în multe corporații dintotdeauna, cu o precizare: nimeni de acolo nu suflă pe Internet o vorbă despre acest lucru. Și oamenii care lucrează în corporații au obligații, trebuie să respecte un anumit cod de conduită, să se îmbrace decent.

Noi descoperim acum că ANPC, instituție de stat, are cod vestimentar, dar ne facem că uităm că și corporatiștii au ”uniforme”. Dar cine dezvăluie ce conțin astfel de coduri este dat afară.

Îmbrăcămintea în culori stridente, fustele prea scurte sau prea strâmte, tatuajele la vedere, decolteul, pantalonii scurţi sau sandalele în cazul bărbaţilor, şosetele colorate sau pantofii sport sunt doar câteva din articolele interzise în companiile locale prin regulamentul vestimentar intern, aşa-numitul „dress code". În unele corporații, există anumite zile, cum ar fi vinerea, când angajaților le este permis să vină în ținute mai lejere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel