Fake News despre secția de mari arși din Iași. Cum este folosită o procedură normală pentru a stârni ura

D.C. / 24 oct 2019 / 22:25

O informație de presă se răspândește cu rapiditate în mediul online. Se afirmă că secția pentru mari arși, inaugurată în Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon Iași, a fost închisă din cauză că au intrat oficialii în sală, în momentul inaugurării, și, astfel, s-a desterilizat și stă închisă. În realitate, este un fake news.  

Se spune că la o săptămână de la inaugurare, secția de mari arși din Iași nu funcționează pentru că au intrat oficialii s-o inaugureze. 

Ministerul Sănătății precizează, într-un comunicat de presă, că, la inaugurarea secției- în 16 octombrie, secția de mari arși a fost vizitată de mai multe persoane ”fără echipamente corespunzătoare”. Prin urmare, s-a luat decizia ca, înainte de a primi mari arși, să mai fie făcută o ”dezinfecție ulterioară a spațiului”. Probele care s-au făcut au fost conforme, dar se mai fac încă o dată. Totul, pentru siguranța marilor arși care vor ajunge aici. Pentru a nu contracta bacterii. 

Pentru dezinfecție, se folosesc lămpi cu ultraviolete, filtre care opresc intrarea bacteriilor și chiar le rețin și pe cele din aer. Probleme se iau însă de pe obiecte. Dezinfecția durează o zi. După 24 de ore, se iau probe și se pun la cultură, iar, din acest moment, se mai lasă între 24-48 de ore, înainte de a afla rezultatele. Prin urmare, trei zile se face sterilizarea după oricine intră în sală. În acest caz, s-a repetat procedura, pentru siguranța viitorilor pacienți, având în vedere numărul mare de oficiali și de jurnaliști care au fost în sală în momentul inaugurării.