Expoziţie-document dedicată Reginei Maria, în cadrul primei ediţii a Festivalului Serilor Filmului Românesc de la Timişoara

Festivalul Serilor Filmului Românesc (SFR), care se desfăşoară pentru prima dată la Timişoara, în perioada 13-15 septembrie, va aduce o dezbatere despre balanţa culturii în România, o expoziţie-document despre Regina Maria şi premiere cinematografice româneşti.

Directorul festivalului SFR, Adrian Giurgia, a declarat, vineri, că manifestarea a pornit ca o iniţiativă studenţească, în urmă cu 10 ani, la Iaşi, întrucât filmul românesc avea multe performanţe pe plan internaţional, dar la noi acasă era mai puţin cunoscut.

"La Timişoara este o ediţie-pilot, pe parcursul căreia timişorenii vor avea parte doar de evenimente premium pe care noi le oferim: Corneliu Porumboiu, cu cel mai recent film al său, 'La Gomera', direct de la Cannes la Timişoara, alături de invitatul special Vlad Ivanov, pe care îl consider ca fiind cel mai bun actor în activitate din filmul şi teatrul românesc, şi marea actriţă Rodica Lazăr. Avem o expoziţie care nu s-a văzut în foarte multe oraşe, 'Regina Maria - ambasador irezistibil al istoriei şi artei populare româneşti', în parteneriat cu muzeul din Braşov. O altă surpriză va fi un documentar despre 'Regina Maria, Inima României', alături de alte evenimente care însoţesc filmul românesc", a detaliat Adrian Giurgia, într-o conferinţă de presă.

În cadrul unei dezbateri din cadrul Festivalul SFR, despre balanţa culturii în România, atenţia se îndreaptă asupra actului cultural în anul 2019.

"Timişoara, în anul 2021, va fi capitală culturală europeană şi vrem să vedem ce se întâmplă cu consumul cultural la ora actuală, ce se întâmplă în teatru, în film, în toate artele. Suntem curioşi dacă există o balanţă atunci când vorbim despre partea nouă de tehnologie, pentru că produsul cultural trebuie să se plieze într-o oarecare măsură cu noile tendinţe, dar urmărim şi partea clasică, pentru că sunt persoane nostalgice după vestimentaţia purtată când se merge la un spectacol", a explicat Adrian Giurgia.

El a mai menţionat că în era tehnologiei, filmul este avantajat, pentru că au apărut platforme speciale care cumpără foarte multe firme, oferind şansa ca peliculele să poată fi văzute de un public cât mai numeros.

Ambasadorul Festivalului SFR, Irina Nistor, a declarat, în acelaşi context, că, deşi sunt mai multe festivaluri de film în Timişoara, niciodată nu sunt de ajuns, aici turnându-se de-a lungul timpului mai multe filme, iar mai mulţi regizori şi actori fiind născuţi aici.

"Un festival cu film exclusiv românesc lipsea din peisaj. Este un festival translat de la Iaşi, după o experienţă de 10 ani. Acolo am văzut de la an la an că este un număr tot mai mai mare de spectatori, s-a deschis un cinematograf în afară de sălile din mall şi cred că aceasta este menirea unui asemenea festival, pentru că este puţin probabil ca lumea să meargă să vadă un film românesc la mall", a afirmat Irina Nistor.

Criticul de film Irina Nistor a apreciat că experienţa trăită de public este cu totul diferită atunci când proiecţia filmului este în aer liber, aşa cum este în cazul peliculelor prezentate la Festivalul SFR de la Timişoara. "Iar pentru că a început şcoala, mi se pare acest weekend, cu SFR, ca o prelungire de vacanţă. (...). Cinematograful românesc, în 2019, continuă şi după Palme d'Or din urmă cu 12 ani, lucrurile au continuat la Berlin, Karlovivary, la festivaluri din SUA, la New York, la Toronto. Porumboiu merge spre un cinematograf care să adune la un loc public de toate neamurile. Tema s-a schimbat, este universal valabilă, dar păstrând un specific românesc", a spus Irina Nistor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel