Explozie în sudul Rusiei. Sunt victime

Explozie
Explozie

O femeie şi-a pierdut viaţa şi şapte persoane au fost rănite în urma unei explozii, despre care se presupune că ar avea la origine o scurgere de gaze, într-un bloc de locuinţe din orăşelul Şahtî (regiunea Rostov pe Don, sudul Rusiei, în apropiere de frontiera cu Ucraina), informează agenţiile de presă EFE şi RIA Novosti, citând autorităţi locale. 

În urma exploziei, produsă la etajul nouă al imobilului, patru apartamente au fost distruse la ultimele două etaje ale clădirii. Echipele de intervenţie mobilizate la locul dezastrului caută în prezent supravieţuitori printre dărâmături. Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă rus, patru persoane sunt date dispărute. 

'A fost o explozie de gaze. Este sigur', a afirmat guvernatorul regiunii Rostov pe Don, Vasili Golubev, într-o declaraţie televizată, fără să mai aştepte rezultatele anchete deschise în acest caz. Un total de 140 de persoane au fost evacuate din clădirea afectată, potrivit autorităţilor, care au asigurat că sinistraţii vor primi 'întregul ajutor necesar'. 'Experţii vor examina în ce stare se află structura clădirii pentru a stabili dacă ea mai poate fi locuită', a declarat primarul din Şahtî, Andrei Kovaliov, citat de Interfax. 

La 31 decembrie 2018, o explozie, care ar avea de asemenea la origine o presupusă scurgere de gaze, a provocat prăbuşirea unei întregi scări dintr-un bloc de locuinţe din Magnitogorsk (Ural), oraş industrial situat la circa 1.700 km de Moscova, incident soldat cu 39 de morţi. În pofida speculaţiilor presei, Comitetul de anchetă rus, organism responsabil de principalele investigaţii din ţară, a asigurat că nu au fost găsite urme de explozibili sau componente ale acestora la locul dezastrului. 

Vezi şi: Negulescu și Onea, arestați? Informație bombă

Ana Maria Pătru, la Parchetul General

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel