Exclusiv. Adevărata misiune a lui Alexander Evsyukov în România. De unde venea când a accidentat o tânără pe trecerea de pietoni

Un post de televiziune din România a lansat ipoteza că diplomatul care a accidentat o tânără pe trecerea de pietoni ar fi șeful unei rețele de spionaj activă în România. Şoferul care a accidentat o tânără de 19 ani, duminică, este cetăţean rus, iar pe legitimaţia diplomatică este menţionat faptul că este secretar al Ambasadei. El a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum şi prelevarea de probe biologice, invocând imunitatea de care beneficiază.

Alexander Evsyukov a fost evacuat rapid din țară, cu o aeronavă a companiei Aerosvit. Aceasta face trei zboruri pe săptămână București-Kiev. Uneori, zborurile către capitala Ucainei au escale neanunțate la Budapesta sau Sofia. Este posibil ca amenințarea cu bombă, care a întârziat plecarea aeronavei din România, miercuri seara, să fi fost o tentativă de reținere a diplomatului, tipică serviciilor secrete. Mai ales că telefonul de amenințare nu a fost dat la 112, așa cum se întâmplă în cazul unor farse, ci la un număr al aeroportului Henri Coandă.

Din surse DeCeNews, diplomatul rus nu era, însă, șeful unei agenții de spionaj, deși avea o misiune secretă de mare importanță.  Astfel, Evsyukov ar fi fost casierul spionilor ruși, responsabil cu plățile cash pentru agenții care operează în România. Având imunitate diplomatică, el nu era supus controlului, la intrarea în țară, putând mobiliza sume importante de bani, cu care finanța activitatea agenților. Diplomatul, în vârstă de 30 de ani, era mai degrabă pregătit pentru acest tip de misiuni, încredințarea unei șefii de agentură unui tânăr fiind excepția, nu regula. Este clar de ce Rusia l-a evacuat pe ”secretarul ambasadei” cât de repede a putut, ignorând solicitările părții române de a fi judecat în țară.

Autoritățile investigheză, în acest context, de unde venea diplomatul-spion, duminică, atunci când a produs accidentul, la intersecția Camil Ressu-Ilioara, în sectorul 3. El se afla în mașină cu soția și copilul și avea o viteză foarte mare, depășind în forță pe trecerea de pietoni, atunci când a acroșat studenta de 19 ani care traversa regulamentar.  Potrivit surselor noastre, aflarea traseului pe care s-a deplasat Evsyukov ar putea furniza date foarte importante.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel