EXATLON România, 5 martie ELIMINARE. Tensiune maximă: Cine se întoarce în România - video

Rodica Mitu / 05 Martie 2019 / 16:10
Exatlon / Foto Facebook
Exatlon / Foto Facebook

Tensiune și agitație în cadrul celor două echipe de la „Exatlon”. Marți seară, a fost o confruntare decisivă în urma căreia un concurent a părăsit competiția.

Update 11: Războinicul care va pleca acasă, în România, este Cosmin Marin.

VEZI ȘI: EXATLON eliminare. Replici acide pe Facebook: "Rușineeee"

Update 10: Alex își menține poziția și nu pierde nicio viață. Cosmin atârnă de noroc, mai are o singură viață!

Update 9: La duelul de eliminare se pornește de la trei vieți, cine ajunge primul la zero este eliminat. Războinicii au discutat și au decis împreună că cel care va merge la duel, alături de Alex Stoica, este Cosmin Marin.

Update 8: Ambele echipe și-au dorit cu ardoare să nu piardă niciun coechipier. Războinicii au avut o revenire spectaculoasă, de la scorul 9-5 în favoarea Faimoșilor, s-a ajuns la scorul de 9-8.  

Punctul victoriei a fost adus de Ion Surdu. Un băiat din echipa Războinicilor va pleca acasă.

Cosmin Cernat a anunțat cine are cele mai bune procentaje de la începutul competiției, dar și cine le are pe cele mai slabe, adică cel care va intra automat la duel: „Sunt procentaje care sunt luate în calcul de când a început Exatlon România. Începem cu cel sau cea care are cele mai bune procentaje, numele este Iulia Aradi. Vom avea, așadar, eliminare la băieți, din echipa albastră. Cel care are cele mai mici procentaje de când a început Exatlon România 2019 este Alex Stoica", a anunțat Cosmin Cernat.

Update 7: Războinicii sunt la un punct diferență de Faimoși, 9-8.

Update 6: Nicoleta aruncă foarte bine la final și mai aduce un punct important Războinicilor.

Update 5: Norocul este de partea Iuliei Aradi. Războinicii încep să recupereze din diferență.

Update 4: Scorul e 4-1 pentru Faimoși.

Update 3: Chiar dacă Costin Gheorghe nu va juca, Faimoșii sunt încrezători într-un rezultat favorabil lor. Războinicii nu se lasă mai prejos și vor victoria. În curând, începe jocul de protecție.

Update 2: Costin Gheorghe s-a accidentat la picior în meciul de luni și nu va putea concura câteva zile. Potrivit spuselor Faimosului, piciorul s-a umflat și s-a învinețit. „Mi-a dat un repaus de 4-5 zile, însă, eu aș dori să intru pe traseu. Am dureri, să zic așa, pe lângă os, și văd că aici s-a și învinețit. O să merg la doctor dacă e nevoie, o să îl leg, dar ideea e că aș risca foarte mult pentru că, dacă calc pe exterior, se duce de tot, știi?", a spus Costin Gheorghe.

Update 1: A început emisiunea. Tensiunea va atinge cote maxime, în contextul în care un concurent va părăsi competiția.

EXATLON ROMÂNIA, 5 martie 2019. Luni seară, au câștigat Faimoșii cu 10-8. Costin Gheorghe și-a pierdut încălțămintea pe traseu, motiv pentru care a călcat strâmb și s-a accidentat. Momente de panică nu s-au oprit aici. Mirela Spridon s-a panicat înainte de a sări de pe tobogan. Cel care a încurajat-o și i-a arătat ce trebuie să facă a fost Ion Surdu.

EXATLON ROMÂNIA, 5 martie 2019. Marți seară, continuă confruntarea dintre Războinici și Faimoși. Rămâneți pe DCNEWS.RO pentru cele mai importante momente din cadrul emisiunii, dar și pentru a afla ce concurent părăsește competiția definitiv și se va întoarce la familia și prietenii din România.

 

Video