EXATLON. Diana Belbiță, informații de culise: S-a întâmplat în meciul cu Turcia

Diana Belbiță a vorbit despre cum Cătălin Cazacu s-a accidentat la ochi în cadrul competiției EXATLON.

EXATLON ROMÂNIA. Invitată în platoul "WOWbiz", Diana Belbiță a discutat deschis despre ceea ce a trăit în perioada petrecută în Republica Dominicană. Aceasta a subliniat că, dincolo de frumusețea și mirajul concursului și a probelor în sine, există și o mare doză de risc care îi pândește pe toți concurenții la orice pas.

EXATLON ROMÂNIA. Andreea Mantea a fost curioasă să afle de ce Cătălin Cazacu a apărut din nou cu același ochi vânat zilele trecute și care este de fapt explicația. "Cătălin s-a accidentat în meciul cu Turcia, și-a dat cu piciorul în față! S-a lovit foarte tare, pentru că o perioadă nu își mai simțea partea aceea de obraz și nici nu putea mânca bine! Acum nu știu de ce este vânat iar! Eu când am plecat era bine, dar ei se mai lovesc la probe!", a spus Diana Belbiță.

EXATLON ROMÂNIA. Amintim că susținătorii Faimoșilor și-au exprimat, cu ajutorul votului telefonic prin SMS, dorința ca Bruce și Cătălin Cazacu să rămână în competiție. Astfel, Geanina a primit cele mai puține voturi de susținere și s-a văzut nevoită să plece spre România.

VEZI ȘI EXATLON ROMÂNIA ELIMINARE. Reacții pe Facebook: "Te-ai dat după Kiriță și ai atras antipatii!"

EXATLON ROMÂNIA. Șederea sa a fost una scurtă în Republica Dominicană. "Mi-a făcut plăcere să vă cunosc pe toți, sunteți minunați. Să câștigați cât mai mult!", le-a spus Geanina coechipierilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel