Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere, după ce Beijingul şi-a anunţat intenţia de a reacţiona, prin majorarea tarifelor vamale la produsele americane, la decizia Washingtonului de a impune tarife vamale suplimentare pentru produsele chineze.

 La scurt timp după debutul tranzacţiilor, indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 1,44%, ajungând la valoarea de 25.568,06 puncte, în scădere cu 374,31 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 1,43%, ajungând la valoarea de 2.840,19 puncte, în scădere cu 41,21 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 2,49%, ajungând la valoarea de 7.720,07 puncte, în scădere cu 196,87 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,14%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.213,62 puncte, în creştere cu 10,33 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,13%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.044,10 puncte, în scădere cu 15,73 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,12%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.334,06 puncte, în creştere cu 6,62 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 288,73 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 288,10 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 324,24 forinţi, în creştere faţă de 323,51 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 68,10 forinţi, în creştere faţă de 67,98 forinţi, luni. Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,72%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 21.191,28 puncte, în scădere cu 153,64 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo. Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,38%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.079,01 puncte, în scădere cu 29,03 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în scădere cu 1,21%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 2.903,71 puncte, în scădere cu 35,50 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,2%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.234,28 puncte, în scădere cu 39,22 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel