Europenii nu mai aplică mandatele de extrădare în România. Gregorian Bivolaru, posibil beneficiar

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că aplicarea unui mandat european de arestare poate fi amânată, dacă există un risc real ca o persoană reținută să fie supusă unui tratament inuman sau degradant din cauza condițiilor de detenție din țara unde urmează să fie extrădată. În plus, CJUE a arătat într-o sentință făcută publică marți că, dacă riscul unui tratament inuman sau degradant nu poate fi exclus într-un termen rezonabil, ordinul de extrădare chiar poate fi revocat.

Decizia Curții Europene ar putea fi invocată de avocații lui Gregorian Bivolaru, a cărui cerere de extrădare se judecă în Franța.

Hotărârea a fost adoptată în urma unei sesizări a autorităților judiciare germane cu privire la două ordine de arestare emise de România și Ungaria, scrie Agerpres.

Judecătorii germani însărcinați să decidă asupra extrădării din această țară a două persoane au considerat că, odată predate statelor menționate, acestea riscau să fie deținute în condiții prin care li s-ar fi încălcat drepturile fundamentale, care interzic pedepse sau tratamente inumane ori degradante.

CJUE a apreciat că, prin suprapopularea din sistemul penitenciar, România și Ungaria au încălcat drepturile fundamentale ale deținuților.

Cetățeanul român din această speță a fost condamnat în România la un an și opt luni de închisoare pentru conducerea unui autovehicul fără permis.

 Citește și : Un deținut s-a spânzurat la penitenciarul Rahova

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel