Erdogan, întâlnire cu şeful diplomaţiei iraniene. Discuţii despre Bashar al-Assad

Recep Erdogan
Recep Erdogan

Recep Erdogan l-a primit, miercuri, la Ankara, pe ministrul de externe iranian, Javad Zarif, care urmează să-l informeze în legătură cu întrevederea pe care a avut-o în ajun cu preşedintele sirian Bashar al-Assad. 

"Am avut o discuţie foarte lungă cu Bashar al-Assad. Îl voi informa pe preşedintele Erdogan în legătură cu aceasta, a declarat Javad Zarif, ale cărui afirmaţii au fost traduse în limba turcă de către un translator oficial, în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu, înainte de a începe întâlnirea cu Erdogan, relatează AFP. 

Ankara a rupt legăturile cu regimul Assad în 2011 



Ankara a rupt legăturile cu regimul Assad la declanşarea conflictului sirian în 2011 şi îi susţine pe rebelii care încearcă să-l îndepărteze de la putere pe preşedintele sirian, dar preşedintele Erdogan a admis în februarie că Turcia menţine contacte la nivel scăzut cu regimul sirian. La rândul său, Iranul este, împreună cu Rusia, unul dintre principalii aliaţi ai regimului sirian în războiul civil care devastează ţara. Cele două ţări mediază alături de Turcia aşa-numitul proces Astana pentru a găsi o soluţie la conflictul din Siria. 

De-a lungul anilor, Erdogan nu a avut cuvinte destul de dure pentru a-l descrie pe Assad pe care l-a tratat în mod constant ca pe un criminal. Dar retorica sa pare să se fi înmuiat în ultimele luni. "În Siria, de la început, pe teren, nu suntem de acord cu Iranul pe multe subiecte", a declarat ministrul de externe turc. "Dar am decis să cooperăm cu Iranul pentru o soluţie politică", a subliniat el. O nouă rundă de discuţii între Iran, Rusia şi Turcia este programată pentru 25 şi 26 aprilie în Kazahstan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel