Șerban Papacostea a murit. Reputatul istoric și academician, deces la 89 de ani

Marele istoric și academician român Șerban Papacostea a murit astăzi, la vârsta de 89 de ani.

Șerban Costea este unul dintre cei mai mari medieviști pe care i-a avut România.

De numele lui se leagă unele dintre cele mai importante sitenteze de istorie medievală românească, informează și Historia. Născut la 25 iunie 1928 în București, Șerban Papacosetea a fost istoric de seamă și membru titular al Academiei Române.Din 1995 este membru al Academiei Ligure de Științe și Litere din Genova.

El a fost fiul juristului Petru Papacostea, care era un descendent al familiei de origine macedo-română Gușu Papacostea, întemeietorul primei școli românești din Macedonia.

Șerban Papacostea a urmat cursurile liceului „Dimitrie Cantemir" din București, pe care l-a absolvit în 1946. A absolvit, în anul 1950, Facultatea de Istorie și Geografie din București. În anul 1968 a obținut titlul de doctor în istorie, cu teza „Oltenia sub austrieci (1718-1739)", premiată, trei ani mai târziu, de Academia Română, mai informează sursa citată.

Între anii 1990 și 2001 a fost directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" din București. Din 1990, este membru corespondent al Academiei Române.

În perioada comunistă a fost deportat într-un lagăr de muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Este văr cu scriitorul Vintilă Horia.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel