Șerban Nicolae răspunde ATACULUI lui Ponta

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Şerban Nicolae, a afirmat, joi, referitor la acuzaţiile fostului premier Victor Ponta, că el respectă dreptul la opinie, chiar dacă e vorba de opinii "proaste". 

"Nu am văzut o asemenea declaraţie. E părerea lui. Tocmai ce spuneam că eu respect dreptul la opinie chiar şi al opiniilor proaste", a afirmat Şerban Nicolae, după ce fostul prim-ministru a spus că afectează imaginea PSD întrucât "încă nu şi-a dat demisia". 

Senatorul PSD a adăugat că nu doreşte să comenteze "ce afectează şi ce nu afectează imaginea PSD". 

"Spre exemplu, unii au mizat în campania electorală pe eticheta de penali pusă pesediştilor. Eu am protestat atunci, măcar sub aspectul incorectitudinii unei asemenea etichete globale, dar electoratul s-a pronunţat atunci mult mai tranşant şi ne-am dat seama dintr-o măsurătoare directă, nu sociologică, care e opinia electoratului în legătură cu asemenea etichete sau cu asemenea jocuri de manipulare a imaginii. Din punctul meu de vedere, nu asta e esenţial. Cineva a spus că e singurul lucru care ne preocupa în Parlament. Bun, trec peste inepţia unei asemenea formulări. Din punctul meu de vedere, cel mai important proiect aflat pe rolul Parlamentului în momentul de faţă este legea salarizării unitare. Dacă vreţi, acolo este miza Guvernului şi a PSD, nu la graţiere, la proiecte care nu sunt prevăzute în programul de guvernare", a explicat Şerban Nicolae. 

Întrebat dacă pare să reprezinte o aripă ruptă din PSD, el a replicat: "Părem. Nu am cum să fiu o aripă ruptă, când sunt fondator al partidului", relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel