Emmanuel Macron va avea un discurs în sesiunea de toamnă a APCE, care începe luni

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va rosti marţi un discurs în sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), ce are loc la Strasbourg în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, şi va răspunde întrebărilor care îi vor fi adresate de parlamentari, relevă un comunicat de presă al Consiliului Europei (CoE).

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene Amelie de Montchalin va prezenta o comunicare în numele Comitetului de miniştri al CoE, iar noul secretar general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, se va adresa membrilor APCE.

Câştigătorul Premiului Vaclav Havel pentru drepturile omului pe 2019, dintr-o listă scurtă de trei nominalizări, va fi anunţat luni, 30 septembrie.

În timpul sesiunii plenare a APCE vor fi abordate subiecte precum avertizorii de integritate, standardele comune pentru instituţiile Avocatul Poporului, protecţia victimelor terorismului şi păstrarea moştenirii culturale evreieşti.

De asemenea, membrii APCE vor discuta despre migraţia forţei de muncă din Europa de Est şi situaţia refugiaţilor.

Pe agenda sesiunii plenare a APCE mai figurează funcţionarea instituţiilor democratice din Republica Moldova, dialogul post-monitorizare cu Macedonia de Nord şi contribuţia Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei la o societate cu grad de incluziune mai ridicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel