Urmărește emisiunea live


Emisiile globale de CO2 au înregistrat în 2018 cea mai puternică creştere din ultimii ani

Emisiile globale de CO2 au crescut cu 2% în 2018, cel mai puternic avans înregistrat în ultimii şapte ani, arată un raport publicat marţi de grupul petrolier BP potrivit căruia lumea este în urmă cu eforturile sale de combatere a modificărilor climatice, transmite AFP.

Acest raport susţine că cererea primară de energie a înregistrat cea mai puternică creştere din acest deceniu în 2018, chiar dacă ritmul de creştere economică a încetinit. China, India şi SUA au fost responsabile pentru două treimi din creşterea cu 2,9% a consumului de energie. O creştere a consumului de energie antrenează automat o creştere a emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a utilizării combustibililor fosili.

'Există un decalaj din ce în ce mai mare între necesitatea de acţiune împotriva modificărilor climatice şi progresele realizate în acest domeniu, cu o cerere de energie şi creştere a emisiilor de CO2 la cel mai înalt nivel din ultimii ani', subliniază economistul şef al BP, Spencer Dale. Consumul şi producţia de energie regenerabilă au crescut cu 14,5%, un nivel apropiat de recordul înregistrat în 2017, însă energiile regenerabile nu reprezintă decât o treime din producţia totală de energie. Consumul de gaze naturale a crescut cu 5% în 2018, unul din cele mai ridicate nivele din ultimii 30 de ani.

De asemenea, consumul de cărbune a crescut cu 1,4% în timp ce producţia de cărbune a crescut cu 4,3%, pentru al doilea an consecutiv, după ce a scăzut între 2014 şi 2016. Aproape 200 de state au promis în 2015 să adopte măsuri pentru a limita încălzirea globală la 2 şi chiar 1,5 grade Celsius. Potrivit experţilor ONU este posibil ca obiectivul privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius prin schimbarea modului de viaţă, a sistemelor energetice şi a reţelelor de transport, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel