Emiratele pierd o luptă judiciară împotriva Qatarului

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a respins vineri o cerere a Emiratelor Arabe Unite de a lua măsuri speciale împotriva Doha într-un conflict ce opune de doi ani Qatarul altor state din Golf, relatează France Presse. 

Originea diferendului dintre cele două ţări datează din iunie 2017, când Arabia Saudită, EAU, Bahreinul şi Egiptul au tăiat toate legăturile lor cu Qatarul, acuzându-l de "finanţarea terorismului" şi de sprijin acordat Iranului - în ciuda dezminţirilor Doha - şi au impus măsuri punitive. În iunie 2018, Qatarul a adus în faţa CIJ diferendul său cu Emiratele, acuzându-le de discriminare rasială şi încălcări ale drepturilor omului după "blocada" ce i-a fost impusă creând tensiuni cu vecinii săi din Golf.

CIJ, principalul organ judiciar al ONU, a ordonat Emiratele Arabe Unite în iulie 2018 să protejeze drepturile cetăţenilor qatarioţi care trăiesc pe teritoriul lor. 

În martie, EAU au replicat în faţa Curţii contestând acuzaţiile Qatarului



Pe parcursul unei săptămâni de audieri la începutul lunii mai în faţa CIJ cu sediul la Haga, Abu Dhabi a acuzat Qatarul că "agravează" disputa ce datează de acum doi ani, când relaţiile lor diplomatice au fost rupte. Vineri, cererea EAU a fost respinsă cu o mare majoritate de judecătorii CIJ, care se pronunţă asupra diferendelor dintre state, dar nu au mijloace pentru a le obliga să aplice deciziile sale. 

"Curtea concluzionează că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru măsuri conservatoare", cu 15 voturi contra unul, a declarat vineri judecătorul preşedinte al Curţii, Abdulqawi Ahmed Yusuf. De doi ani Arabia Saudită şi aliaţii săi, EAU, Bahreinul şi Egiptul au interzis avioanele qatariote în aeroporturile şi spaţiile aeriene, au tăiat legăturile comerciale şi maritime şi au închis frontierele lor. 

Acest revers juridic pentru Emirate intervine în timp ce tensiunile cresc în regiunea Golfului după atacurile asupra a două petroliere imputate de Washington Iranului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel