Emir Kusturica, numit consilier la preşedinţia Bosniei-Herţegovina

Cineastul Emir Kusturica a fost numit consilier al lui Milorad Dodik, reprezentantul sârbilor în preşedinţia tripartită a Bosniei-Herţegovina, informează AFP. 

Numele regizorului laureat de două ori cu Palme d'Or la festivalul de la Cannes apărea joi pe lista de consilieri a lui Dodik de pe pagina de internet a preşedinţiei de la Sarajevo, fără alte precizări. Kusturica, în vârstă de 64 de ani, este în relaţii foarte bune cu liderul sârbilor din Bosnia-Herţegovina; într-un interviu de anul trecut, el şi-a exprimat 'toate gândurile bune' faţă de Dodik, menţionează AFP.

Valea care nu îl mai vrea


Cu aceeaşi ocazie, întrebat dacă va se va întoarce la Sarajevo, unde s-a născut, el a răspuns: 'fiecare merge acolo unde este iubit; am impresia că în această vale (Sarajevo - n. red. AFP) există o idee preconcepută despre persoana mea, care este pe de o parte intransigentă, pe de alta periculoasă'. Milorad Dodik - iniţial social-democrat susţinut de Occident - se manifestă în prezent ca naţionalist şi ameninţă periodic cu organizarea unui referendum privind independenţa Republicii Srpska, entitatea sârbă pe care o consideră stat, în timp ce despre Bosnia-Herţegovina susţine că este 'o ţară ratată'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel