Urmărește emisiunea live


Emil Boc: Mă aflu în cea mai dificilă perioadă de când sunt primar. De trei zile nu dorm

Emil Boc a declarat, joi, că se află în cea mai dificilă perioadă de când este primar al Clujului.

Primarul Clujului încearcă să găsească soluţii pentru ca populaţia oraşului să nu rămână cu gunoaiele în stradă, după ce rampa de la Pata Rât se va închide chiar în această noapte.  Rampa de gunoi de la Pata Rât va fi închisă, definitiv, joi seara, iar de vineri deşeurile clujenilor nu mai pot fi depozitate decât într-un alt judeţ. Emil Boc a vorbit cu edilul din Alba Iulia, iar mașinile de salubritate vor descărca gunoaiele pe rampa din județul vecin, dat temporar. 

"Mă aflu în cea mai dificilă perioadă de când sunt primar. De trei zile nu dorm şi tot port discuţii cu primari pentru a duce gunoaiele în afara judeţului. De mâine este sistată depunerea de gunoaie pe rampa Salprest de la Pata Rât, operatorii au fost notificaţi în acest sens, contractele au fost reziliate şi nu mai pot fi depuse gunoaie acolo. Suntem în discuţii avansate cu cei din Alba Iulia, dar şi acolo va fi ceva provizoriu, doar până la începutul lunii iulie. Am vorbit şi la Satu Mare, dar acolo doar săptămâna viitoare se va lua în discuţie acest lucru. Nu ne primeşte aproape nimeni, pentru că volumul gunoaielor de la Cluj este foarte mare. Pe de altă parte, dacă ducem gunoaiele în alt judeţe înseamă costuri suplimentare pentru toată lumea. Este cea mai dificilă problemă pe care o am, restul le mai pot rezolva, dar acum nu depinde doar de Primărie. Este o situaţie extrem de complicată", a declarat Emil Boc, la Napoca FM, potrivit citynews.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel