Eliminare pensii speciale, VOT decisiv în Parlament

Ilustrativ
Ilustrativ

Camera Deputaţilor urmează să dezbată marţi, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale. 

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, în luna decembrie anul trecut, raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI. 

Astfel, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

Prevederile nu ar urma să se aplice angajaţilor Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, poliţiştilor de penitenciar. În baza unui amendament propus de deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru limită de vârstă pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene.

Amendamentul lui Adrian Solomon 

La propunerea preşedintelui comisiei, Adrian Solomon (PSD), a fost adoptat şi un amendament care vizează eliminarea rentei viagere pentru sportivi şi artişti, dar şi a indemnizaţiei de 50% pentru ziariştii care au ieşit la pensie, membri ai unor asociaţii de profil. Social-democratul a precizat însă că nu va susţine prevederile respective în plen.

'Eu în plen nu voi vota astfel de lucruri. Dar nu puteam aici, ca şi diriguitor al domeniului, să nu vă pun în faţă oglinda şi să vă arăt lumii cum sunteţi. Ăştia sunteţi: nu vă trebuie nici sportivi care să aibă din partea statului şi a poporului respectul cuvenit până îşi închid ochii, nu vă trebuie nici artişti, nici membri ai ansamblurilor folclorice, nici ziarişti care au trăit în vremuri antice pe salarii de nimic', a declarat el. Liberalul Dan Vîlceanu a replicat însă că Adrian Solomon trebuie să îşi asume amendamentul privind renta viageră a sportivilor şi a artiştilor, deoarece el l-a iniţiat.

Ce a decis Marcel Ciolacu

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în plen va fi scos acest amendament. Săptămâna aceasta el a susţinut că propunerea legislativă privind pensiile speciale este neconstituţională şi ar trebui retrimisă la comisii pentru a fi modificată, după discuţii cu cei vizaţi de modificări.

'Să iasă PNL la microfon, să recunoască faptul că au făcut electoral acest proiect de lege şi eu vă garantez că în două săptămâni vom avea un proiect de lege bun. (...) Există soluţii. Dacă vor să modificăm această lege, să nu aprobăm o lege neconstituţională - ştie toată lumea că legea care este propusă de PNL este neconstituţională, să vină frumos la microfon, să ceară retrimiterea la comisii şi în două săptămâni să venim cu o lege, după ce am avut discuţiile cu toate categoriile. Nu poţi să spui că pensiile de serviciu ale militarilor sunt pensii speciale, nu poţi să faci un atac la baza statului român. Vrem supremaţia legii. Nu poţi fără independenţa judecătorilor şi a procurorilor', a precizat liderul PSD, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel