Eliberare cărţi de identitate. Anunțul autorităților: Se dau amenzi

Buletin - imagine ilustrativă foto Agerpres
Buletin - imagine ilustrativă foto Agerpres

În această perioadă, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 în colaborare cu Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Sector 6 desfășoară o serie de activități de informare. Acestea vizează intrarea în legalitate a persoanelor cu acte de identitate expirate şi a minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani, cu domiciliul declarat în Sectorul 6, dar nu au solicitat eliberarea actului de identitate în termenul prevăzut de lege.

Autoritatea locală a Sectorului 6 informează membrii comunității că termenul de valabilitate a cărţii de identitate diferă în funcție de vârsta pe care o are posesorul în momentul eliberării actului. Astfel, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, cartea de identitate este valabilă 4 ani. Termenul este de 7 ani în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani. Cei cu vârsta de peste 25 de ani primesc cărți de identitate valabile 10 ani, iar persoanele trecute de 55 ani vor avea actul de identitate valabil pe viață.

Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu ajutorul cărora, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, a cetăţeniei şi a domiciliului. În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetăţenii se pot prezenta la serviciul public local de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa cu cel mult 180 de zile înainte de expirare, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate.

Amendă cuprinsă între 40 lei şi 80 lei

Până la eliberarea noului act de identitate există posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate aflat în termen de valabilitate până la emiterea noului buletin. În celelalte situaţii enumerate mai sus sau la împlinirea vârstei de 14 ani, cetăţenii sunt obligaţi să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la producerea evenimentului.

Important de știut este și că nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările şi completările ulterioare, atrage răspunderea contravenţională, care se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40 lei şi 80 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel