Elevi, atacați cu spray paralizant de o învățătoare. Simon Hancescu, președinte FSLI: Cadrele didactice, elevii și părinții trebuie să înțeleagă...

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a reacționat, după cazul elevilor atacați de o învățătoare cu spray paralizant.

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ reprezintă interesele a peste 130 de mii de angajați din sistemul de educație, dar NICIODATĂ nu vom tolera comportamentul neadecvat sau, mai mult de atât, agresiv al cadrelor didactice. Educația nu înseamnă violență, iar școala nu este un teren de luptă! Acesta este mesajul pe care trebuie să îl înțeleagă, în egală măsură și cadrele didactice, dar și elevii și părinții.

Cazul de la Satu Mare, în care o învățătoare a fost reţinută pentru rele tratamente aplicate minorului şi purtare abuzivă, după ce a atacat, cu spray paralizant doi elevi care îi deranjau ora, arată, încă o dată, problemele mari cu care se confruntă sistemul de educație. Evaluările psihologice trebuie realizate periodic și într-un mod profesionist. Noi nu putem tolera un astfel de comportament venit mai ales din partea cadrelor didactice, care poate traumatiza copiii. Considerăm că astfel de persoane nu ar trebui să lucreze în sistemul de învățământ, iar în cazul în care se întâmplă, să fie luate măsuri imediate, atât din partea conducerilor școlilor, dar și din partea organelor abilitate", transmite FSLI.

"Școala trebuie să fie un spațiu al educației, al dezvoltării emoționale și intelectuale, nu al violenței, al vandalismului sau al discriminărilor de orice gen. Nu tolerăm comportamentul agresiv al unei persoane a cărei menire este să îi îndrume pe copii. Ceea ce a făcut învățătoarea din Satu Mare este de condamnat. Nu are nicio justificare în fața unor copii de 6 și de 7 ani; are legătură cu incapacitatea de a-și face meseria, iar pentru acest motiv, acest cadru didactic trebuie sancționat și chiar eliminat din sistemul de educație. În școli avem nevoie de profesioniști, de oameni dedicați acestei nobile meserii, oameni care cultivă binele, nu oameni care fac rău. Întotdeauna la un comportament agresiv, se va răspunde cu unul agresiv.

Este un adevăr faptul că ne confruntăm și cu situații în care victime ale agresiunilor făptuite  de elevi sau părinți sunt cadrele didactice, dar răspunsul în fața acestor situații nu îl reprezintă tot un comportament violent, în care angajații din sistem ajung să îi rănească pe elevi. Cele două cazuri, de la Satu Mare și Giurgiu, petrecute la distanță de o zi, ne arată cât de mari sunt carențele în sistemul de învățământ românesc și că avem nevoie de măsuri prin care nici elevii și nici cadrele didactice să nu mai fie victime ale violenței din școli. Școala trebuie să redevină locul în care se face doar educație!", a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel