Elevă eliminată din examenul de Bacalaureat pentru că i-a sunat telefonul, victorie în faţa Inspectoratului Şcolar

Eleva din Alba Iulia exclusă din Bacalaureat după ce a intrat cu telefonul şi i-a sunat în timpul examenului a câştigat definitiv procesul cu Inspectoratul Şcolar, prin care a solicitat suspendarea deciziei de sancţionare. 

„Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba împotriva sentinţei administrative nr. 390/CAF/2019, pronunţate de Tribunalul Alba– Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în dosar nr. 1411/107/2019, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.08.2019”, se precizează în minuta hotărârii definitive.

Cum a motivat eleva prezenţa telefonului 

În acţiunea depusă la instanţă, absolventa a precizat că potrivit repartizării candidaţilor, aşa cum a fost aceasta întocmită în prealabil şi afişata pe data de 12 iunie 2019, urma să se prezinte pentru susţinerea probei de competenţe lingvistice la Limba Engleză la ora 17.00. Datorită organizării defectuoase şi a neprezentării altor candidaţi, nu a fost respectată repartizarea pe ore, aşa cum a fost aceasta prestabilită, reclamanta primind un mesaj de la colegi să se prezinte mai repede să susţină proba de engleză, întrucât nu sunt candidaţi şi ”comisia stă degeaba şi profesorii sunt nervoşi”, scrie antena3.ro. 

În aceste condiţii, s-a precipitat, s-a grăbit să plece de acasă şi să ajungă cât mai repede, deşi nu era încă ora la care a fost programată să susţină examenul. În graba mare reclamanta şi-a lăsat lucrurile (geanta) într-o altă sală unde erau depozitate şi alte obiecte personale ale altor candidaţi, uitând cu desăvârşire că telefonul mobil i-a rămas în buzunar. Tânăra a precizat că situaţia s-a datorat defectuoasei organizări a examenului de bacalaureat, a faptului că nu s-au respectat întocmai dispoziţiile cuprinse în Metodologia organizării examenului naţional privind organizarea si desfăşurarea examenului de bacalaureat, şi, mai ales, din cauza grabei şi a emoţiilor, fără să existe nici un moment intenţia de frauda, având în vedere că se prezenta la un examen oral.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel