Elena Udrea, condamnare Dosar 'Gala Bute': Judecător din "câmpul tactic"

Elena Udrea
Elena Udrea

Elena Udrea nu a venit la procesul din dosarul "Gala Bute" şi a cerut prin avocaţi recuzarea unui judecător.

Elena Udrea nu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde era programat un nou termen în dosarul 'Gala Bute', în care a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Udrea a fost reprezentată la proces de un avocat, care le-a spus judecătorilor că nu ştie unde se află fostul ministru. Tot acum, avocatul a cerut recuzarea judecătorului Ionuţ Matei, pe motiv că acesta face parte din 'câmpul tactic' şi că ar fi fost susţinut de fostul director adjunct al SRI Florian Coldea.

După câteva minute de deliberări, colegii lui Ionuţ Matei au respins cererea de recuzare a acestuia. Decizia de a-l recuza pe Ionuţ Matei a fost anunţată de Udrea la ultimul termen al procesului din 29 ianuarie, când ea s-a prezentat în instanţă.

Nu cred că se poate pune problema unui proces echitabil

'Ionuţ Matei a fost vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mandatul Liviei Stanciu, iar la audierea de la Comisia SRI, referitor la modul în care au fost numiţi în anumite funcţii procurori şi judecători cu susţinerea SRI, am declarat explicit despre Ionuţ Matei că a fost numit la propunerea şi la recomandarea domnului Florian Coldea, adjunct SRI la vremea aceea, lucru pe care domnul Coldea mi l-a spus mie. În procesul de schimbare în 2013 a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pus problema ca Aida Popa să fie schimbată din funcţie, iar domnul Coldea a propus să fie schimbată Aida Popa cu Ionuţ Matei, pe care l-a definit ca fiind 'omul nostru', adică al dânsului, nu al meu. În aceste condiţii, nu cred că se poate pune problema unui proces echitabil în 'Gala Bute' în ceea ce mă priveşte', spunea atunci Udrea.

Ionuţ Matei a făcut parte din completele care i-au condamnat, printre alţii, pe Adrian Severin, Gabriel Berca, Adrian Năstase. Următorul termen al procesului Elenei Udrea a fost stabilit pentru 28 martie.

[citeste si]

Elena Udrea a fost condamnată de ÎCCJ, pe 29 martie 2017, la şase ani de închisoare cu executare în dosarul 'Gala Bute' pentru luare de mită şi abuz în serviciu. În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare. Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la 'Gala Bute', prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel