ELCEN. Mihai Tudose: Am cerut sesiune extraordinară

Premierul Mihai Tudose a afirmat luni că a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului dedicată situaţiei ELCEN, arătând că regia trebuie să treacă în subordinea Primăriei Capitalei. 

"Este posibil să avem o sesiune extraordinară. Pe baza sesiunii extraordinare, vom avem şi noi o şedinţă de guvern pentru a rezolva situaţia ELCEN. Trebuie lege, pentru că nu putem modifica prin ordonanţă, nu avem abilitatea. Trebuie să rezolvăm problema bucureştenilor, dacă aşteptăm septembrie, s-ar putea să fie târziu pentru bucureşteni. ELCEN trebuie să treacă în administrarea Primăriei Capitalei, iar noi trebuie să fim de acord prin lege", a declarat premierul, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD. 

Acesta a mai spus că în cazul sesiunii extraordinare s-ar putea să mai fie dezbătute şi alte aspecte, excluzând însă introducerea Fondului Suveran de Investiţii în această sesiune. 

"Fondul Suveran de Investiţii va ajunge în septembrie în Parlament. Aşteptăm să ne vină de la Bruxelles toate aprobările posibile, inclusiv de la EUROSTAT", a adăugat Tudose. 

Totodată, premierul a precizat că în cadrul şedinţei BPN vicepremierul Sevil Shhaideh a prezentat un raport privind PNDL 2, în timp ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi-a informat colegii despre stadiul investiţiilor în infrastructura de transport. 

Mihai Tudose a menţionat că şedinţa s-a desfăşurat în absenţa preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, acesta fiind plecat din ţară.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel