Urmărește emisiunea live


Șeful Rosneft: OPEC a murit

OPEC este mort, a declarat pentru Reuters şeful Rosneft, Igor Sechin. Șeful celei mai mari companii de petrol din Rusia salută o eră în care piața petrolului va fi condusă de "finanțe , tehnologie și reglementare", scrie portalul OilPrice.com preluat de capital.ro

Potrivit sursei citate, Rusia și OPEC sunt rivali, cu toate că a existat un sentiment de parteneriat, mai ales după apariția petrolului de șist în SUA, când ambele au început să pompeze tot mai mult țiței pentru a păstra cota de piață.

Rusia a încercat la inceputul acestui an să negocieze o înghețare de producției cu OPEC şi în timp ce unii membri mai mici ai Cartelului erau gata să se alăture pe loc, liderul organizației, Arabia Saudită, a respins propunerea, cerând ca Iranul să ia de asemenea parte la această „îngheţare" a producţiei.

A fost un moment jenant pentru Rusia, iar în e-mail-ul către Reuters, Sechin a observat că Rosneft a fost întotdeauna împotriva acestei mișcări, cu un scepticism perfect rezonabil.

[citeste si]

Arabia Saudită și-a folosit în mod repetat influența de cel mai mare producător din OPEC pentru a dicta politicile energetice ale micilor producători, care a fost dăunătoare pentru aceştia. Și aceste politici, care pot fi rezumate: "pompează cât poţi poţi, nu lăsa nicio şansă petrolului de şist" nu au dus la o victorie clară.

Arabia Saudită știe că OPEC a murit. Se ajunge la sfârșitul duratei sale de viață productivă. Recent, directorul executiv al Aramco a declarat că societatea intenționează să își mărească producția de gaze de două ori în următorii 10 ani.

Având în vedere prioritățile stabilite în planul Vision 2030, devine clar faptul că Arabia Saudită nu mai are nevoie de OPEC. Lucrează pe cont propriu pentru a încerca să depășească "dependenţa de petrol". Fără Arabia Saudită, care pompează singură 10,27 milioane de barili pe zi, aşa cum era în aprilie, restul membrilor OPEC sunt susceptibili de a merge de asemenea pe drumuri separate. (Sursa: Capital)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel