Eduard Hellvig, directorul SRI, declarații înainte de a intra la Comisia parlamentară

Conducerea SRI este audiată în Comisia parlamentară de control a instituției. 

Înainte de a intra la Comisia de Control a SRI, Eduard Hellvig, a precizat că este ”absolut convins că vom lămuri toate problemele care au fost în dezbatere publică”. El a venit cu foarte multe documente în susținerea declarațiilor sale și a precizat că, după audiere, va da mai multe declarații. 

Patru genți cu documente clasificate a adus directorul SRI în Parlament. 

”Nu am nicio emoţie, am venit la Parlament cu toată deschiderea, să răspund la toate întrebările comisiei. Pentru mine este o oportunitate. Am speranţa unui nou început în relaţia între Parlament şi SRI şi sunt convins că, după această audiere, vom avea răspuns la foarte multe dintre întrebările care au existat în spaţiul public. Pentru mine, ca şi director al acestei instituţii importante în statul român, este extrem de importantă relaţia cu Parlamentul. Am fost parlamentar, înţeleg rolul Parlamentului în democraţie şi am toată disponibilitatea şi deschiderea, atât a mea, cât şi a instituţiei, de a avea o relaţie mai mult decât apropiată, corectă şi onestă cu comisia”, a spus Hellvig, la Palatul Parlamentului, înainte de audierea sa în Comisia pentru controlul activităţii SRI.

Eduard Hellvig a mai spus că a fost și el parlamentar și că înțelege foarte bine această situație. Cât despre buget, pare a fi un subiect sensibil. Directorul SRI a subliniat că au nevoie de un anumit buget și că va aduce argumente în acest sens: ”Sper să avem infrastructura necesară pentru a nu ne distruge capacitățile de lucru”. 

”Sunt discuţii în acest moment legate de bugetul instituţiei. Voi face precizări şi în cadrul comisiei cu privire la bugetul SRI. Ştiu că există o percepţie publică, ne confruntăm cu o realitate pe care nu trebuie să o ignorăm, vom explica tuturor decidenţilor de ce este nevoie de un buget pentru SRI şi, în funcţie de argumentele noastre, în funcţie de resursa bugetară existentă în statul român, vom avea un buget în care sper, în primul rând, să avem infrastructura necesară pentru a nu ne distruge capacităţile de lucru şi parteneriatele extrem de importante cu cei din Clubul de la Berna”, a arătat Hellvig.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel