Ședință Guvern, Iohannis. Ce ar fi făcut Tăriceanu dacă era premier

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că nu l-ar fi acceptat la şedinţa de Guvern pe preşedintele Klaus Iohannis, ci l-ar fi primit doar în biroul său dacă ar fi fost în situaţia premierului Sorin Grindeanu.

"La Guvern, preşedintele a venit neinvitat. Asta este, până la urmă, realitatea. Dacă mă întrebaţi pe mine cum aş fi procedat, eu am să vă spun foarte clar că putea să vină aşa, într-o vizită, să zicem, şi l-aş fi primit la mine în birou şi nu l-aş fi acceptat în cadrul şedinţei de Guvern, la reuniunea Guvernului", a spus Tăriceanu la Antena 3, scrie Agerpres.

El a precizat că nu vrea să dea sfaturi nimănui şi că nu îl critică pe premierul Grindeanu.

"Dar nu vreau să dau sfaturi nimănui şi vreau să înţelegeţi că acest lucru nu se constituie într-o critică adresată domnului Grindeanu. Nu i-am reproşat, din contră, eu cred că fiecare prim-ministru are dreptul să se comporte aşa cum consideră el. Şi premierul Grindeanu a procedat cum ştiţi dintr-un motiv foarte simplu şi clar pentru mine: nu a vrut să genereze un conflict. Şi este opţiunea domniei sale, perfect legitimă aş spune, întrucât este prim-ministru şi are dreptul să hotărască el în această chestiune.

Deci dacă a dorit să-l invite să participe, este opţiunea pe care domnia sa poate să o facă şi nu vreau să îl critic. Eu v-am spus cum aş fi procedat eu, dar asta nu înseamnă că şi domnul Grindeanu trebuie să procedeze la fel cum am procedat eu, după cum nici eu nu ştiu dacă aş fi procedat cum procedează x sau y", a explicat Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost săptămâna trecută la Palatul Victoria, unde a avut o discuţie cu premierul Sorin Grindeanu şi a prezidat şedinţa de Guvern.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel