Edi Iordănescu, apel către suporterii lui Gaz Metan să susţină formaţia şi în noul sezon

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Edward Iordănescu, a făcut un apel către suporterii formaţiei să o susţină masiv şi în noul sezon competiţional al Ligii 1 de fotbal în contextul în care gruparea porneşte la drum practic cu un lot nou.

Suntem în faţa debutului în noua competiţie şi fac un apel mare la suporteri, să vină alături de echipă la stadion şi să plecăm împreună la un drum nou, care se anunţă şi greu cu siguranţă, dar cu speranţe pentru multe satisfacţii în viitor. În condiţii normale, în acest nou sezon ar fi trebuit să culegem rodul muncii de un an de zile, cu o echipă formată în sezonul trecut şi care ajunsese la un nivel foarte bun, pe care cu toţii l-am apreciat. Din păcate, situaţia juridică a clubului a împiedicat securizarea majorităţii jucătorilor şi ne vedem nevoiţi din nou să o luăm aproape de la 0 şi să reconstruim o echipă cel puţin la fel de solidă şi frumoasă. Vor fi cu siguranţă foarte multe momente dificile, dar totul se construieşte doar în timp, timp în care trebuie să rămânem uniţi. Vom avea în faţă o muncă foarte grea şi importantă de făcut şi doar cu răbdare, consecvenţă şi susţinere putem să ne atingem obiectivele, a spus Iordănescu într-un comunicat remis sâmbătă presei.

El a şi-a exprimat speranţa că avându-i alături pe suporteri, conducerea clubului şi beneficiind de experienţa staff-ului tehnic, Gaz Metan va face o figură frumoasă în noua ediţie a Ligii 1.

Eu pot promite că voi pune toată energia, priceperea şi devotamentul meu şi al staff-ului meu în luptă şi împreună cu susţinerea conducerii şi a dumneavoastră, suporterii, sunt sigur că vom reuşi. Am ales o strategie nouă, dar sigură, echilibrată, cu mulţi jucători tineri şi foarte tineri, care alături de cei mai experimentaţi să producă performanţă pentru Gaz Metan. Asigur suporterii de faptul că toţi jucătorii noi sunt securizaţi pe minim 2 ani şi că odată cu iminenta ieşire din insolvenţă, care în final este cea mai bună veste pentru întreaga comunitate şi club, să reuşim un nou început cu o echipă nouă şi puternică în timp, care să asigure un ciclu de minim 3-4 ani şi care să facă cinste oraşului Mediaş, a punctat tehnicianul.

Gaz Metan Mediaş va începe în sezonul 2019-2020 al primului eşalon fotbalistic luni seara, acasă, contra celor de la Chindia Târgovişte, grupare nou promovată în Liga 1. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel