Eclipsă 27 iulie 2018. Curiozități despre eclipse

Eclipsă
Eclipsă

A doua eclipsă de Lună a anului este totală şi se produce în noaptea de vineri spre sâmbătă, respectiv 27/28 iulie 2018.

Eclipsă 27 iulie 2018. Catalogată ca având durata cea mai mare a totalităţii (103 minute) unei eclipse din secolul al XXI-lea, ea poate fi observată din Europa, din Africa, din Asia, din Australia, din sudul Americii de Nord, din America de Sud, din Oceanul Pacific, din Oceanul Atlantic, din Oceanul Indian şi din Antarctica. Este a doua eclipsă totală din acest an şi a treia dintr-o serie de eclipse totale care se produc între 2017 şi 2019. În total, fenomenul astronomic durează 374 de minute.

Eclipsă 27 iulie 2018. Eclipsele de Lună, mai puţin spectaculoase, se produc atunci când Luna intră în umbra Pământului. Spre deosebire de cele de soare, pot fi văzute din orice punct de pe glob, cu condiţia ca în locul respectiv să fie noapte şi cer senin. Dincolo de spectaculozitatea acestor fenomene, eclipsele de Lună furnizează specialiştilor date extrem de importante privind atmosfera Pământului, gradul de poluare a acesteia, efectele radiaţiei solare asupra atmosferei şi altele, Luna comportându-se ca un ecran pe care putem citi particularităţile atmosferei Pământului. 

Eclipsă 27 iulie 2018. Cea mai veche eclipsă de Lună consemnată a avut loc în anul 3450 î.Hr. În vechile culturi, când avea loc o eclipsă, oamenii spuneau că soarele sau luna au fost înghiţite de balaur sau de dragon.

Eclipsă. Iată alte curiozități legate de eclipse: în China termenul pentru eclipsă este „shih", care înseamnă a mânca. Diferenţa dintre o eclipsă de Soare şi una de Lună, referitor la locul de vizionare este: eclipsa de Soare poate fi observată doar de-a lungul unei fâşii înguste de Pământ unde umbra Lunii cade perpendicular, în schimb, noaptea, o eclipsă de lună poate fi admirată de pe toată partea întunecată a Pământului.

Eclipsele de lună se întâmplă destul de frecvent, cel puţin de două ori pe an. Selenelionul este un tip particular de eclipsă. El apare atunci când Luna este eclipsată, însă Soarele este vizibil. Se poate observa la apus sau la răsărit. Mai este cunoscut şi sub denumirea de eclipsă orizontală.

Vezi și: ECLIPSA LUNA 27 iulie LIVE video. Ora pentru Romania


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel