Echipa feminină de sabie a României, locul 6 la Europene

Echipa feminină de sabie cadete a României a ocupat locul 6, marţi, la Campionatele Europene de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Soci (Rusia).

Echipa antrenată de Sandu Constantin şi Emil Oancea, formată din Ilinca Pantiş (CS Riposta), Maria Badea (CSA Steaua), Maria Matei (CS Dinamo) şi Felicia Iacob (CSA Steaua), a trecut în optimi de Polonia, cu 45-29 cu Polonia, a pierdut în sferturi în faţa Rusiei, cu 21-45, câştigând în faţa Ucrainei, cu 45-41, în primul meci pentru locurile 5-8, iar apoi fiind învinsă cu 45-24 de Bulgaria, în meciul pentru poziţiile 5-6, potrivit site-ului Federaţiei Române ce Scrimă.

Rusia a cucerit medaliile de aur, după 45-42 cu în finala cu Ungaria, care a obţinut argintul. Medaliile de bronz au revenit Turciei, victorioasă cu 45-36 în faţa Italiei.

Echipa de floretă a cadeţilor, pregătită de Florin Gheorghe şi alcătuită din Alexandru Pîrva (CSA Steaua), Alexandru Sîrb (CSA Steaua) şi Răzvan Cristian (CSA Steaua), s-a clasat pe locul 11.

Tricolorii au fost învinşi în optimi de Marea Britanie cu 45-31, iar apoi a cedat în primul meci pentru locurile 9-12, în faţa Ucrainei, cu 41-45, învingând Danemarca în duelul pentru locurile 11-12, cu 45-38.

Rusia, Italia și Polonia, pe podium

Rusia a obţinut aurul, argintul a revenit Italiei, iar bronzul a fost cucerit de Polonia.

România, în componenţa Sebastian Popescu (LPS Craiova), Daniel Popa (CS Dinamo), Răzvan Crăciun (CS UNEFS) şi Dorel Dincă (CS UNEFS), a ocupat locul 12 în proba masculină de spadă pe echipe a cadeţilor.

Echipa antrenată de Petrică Ungureanu a fost întrecută în optimi de Polonia cu 45-35, a dispus de Turcia cu 45-43 în primul meci de clasament (locurile 9-16), dar apoi a pierdut ultimele două confruntări, 40-45 cu Grecia şi 44-45 cu Estonia.

Italia a cucerit aurul, Germania şi-a adjudecat argintul, iar Ucraina a obţinut bronzul.

România încheie Europenele cadeţilor cu un bilanţ de trei medalii de bronz, toate pe echipe, obţinute la spadă feminin, în componenţa Mihaela Leonte (CSS Quarto), Andrada Ghica (ACS Stesial), Talida Enache (CS UNEFS) şi Claudia Durău (LPS Craiova), antrenate de Marcela Mincu şi Alina Ciuculescu, la sabie masculin, prin Rareş Ailinca (CSM Braşov), Andrei Păştin (CS Dinamo), Elton Dincă (CS Riposta) şi Alexandru Zmău (CSM Iaşi), antrenaţi de Rareş Dumitrescu, şi la floretă feminin, prin Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Emilia Corbu (CSTA Bucureşti), Andreea Gheorghe (CSA Steaua) şi Karina Vasile (ACS Balestra), antrenate de Florin Gheorghe.

Miercuri, la Soci vor debuta întrecerile juniorilor, cu probele de spadă feminin şi sabie masculin.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel