Echipa etapei a 6-a - Cel mai bun 11 în Liga I

S-a încheiat și etapa a 6-a din Play-Off-ul și Play-Out-ul Ligii I, iar LPF a realizat, ca de obicei, echipa celor mai buni 11 fotbaliști din această fază.

Astfel, echipa etapei a 6-a arată astfel:

Echipa etapei a 6-a - PORTAR

Cătălin Straton (Dunărea / 29 de ani / 20 jocuri) - Intervenţiile experimentatului portar al călărăşenilor, aflat la al 10-lea sezon pe prima scenă, au adus un punct grupării antrenate de Dan Alexa. Prinde pentru a cincea oară echipa etapei.â

Echipa etapei a 6-a FUNDAŞI

Ivan Martic (U Craiova / 28 de ani / 23 jocuri) - Revenit pe postul de fundaş dreapta, a dominat întreaga bandă. La una dintre urcările în atac a oferit o centrare perfectă de gol lui Mihăilă.
Bogdan Planic (FCSB / 27 de ani / 26 jocuri) - A avut mult de muncă în derby-ul de la Ovidiu, dar a făcut faţă cu brio, dovedind de ce este liderul defensivei roş-albaştrilor. De remarcat şi faptul că, de la meci la meci, se înţelege tot mai bine cu Iulian Cristea.
Radu Ştefăniţă Boboc (Viitorul / 19 ani / 20 jocuri) - Introducerea sa pe teren în partea secundă s-a dovedit a fi o mutare foarte bună făcută de antrenorul Hagi, deoarece a contribuit cu pasă decisivă la golul reuşit de dobrogeni.

Echipa etapei a 6-a MIJLOCAŞI

Ricardinho Varzim (FC Voluntari / 25 de ani / 23 jocuri) - Folosit în linia mediană, portughezul şi-a pus şi mai mult în valoare calităţile ofensive. A înscris pentru a cincea oară în ediţia curentă, în care mai are în cont şi o pasă decisivă.
Mamoutou N'Diaye (Dinamo / 29 de ani / 11 jocuri) - Titularizat în premieră de către Mircea Rednic, a înscris singurul gol al meciului. Un fotbalist cu un fizic impunător, capabil să recupereze multe mingi la centrul terenului.
Marian Cristescu (Concordia / 34 de ani / 22 jocuri) - A marcat golul care la final le-a adus ilfovenilor un punct. A fost a 41-a reuşită în principala competiţie internă pentru mijlocaşul ajuns la 306 prezenţe în Liga 1.
Ianis Hagi (Viitorul / 20 de ani / 28 jocuri) - O nouă evoluţie consistentă pentru decarul dobrogenilor, care a reuşit al 10-lea gol din ediţia curnetă, ajungând la 20 de reuşite în 80 de jocuri pe prima scenă din România. Prinde pentru a treia oară echipa etapei în play-off.

Echipa etapei a 6-a ATACANŢI

George Ţucudean (CFR Cluj / 27 de ani / 25 jocuri) - A revenit pe teren şi a marcat din nou pentru clujeni, reuşita sa fiind a 18-a în ediţia curentă şi a 64-a pe prima scenă din România.
Valentin Mihăilă (U Craiova / 19 ani / 26 goluri, FOTO) - A înscris în premieră pe prima scenă din România şi a devenit cel mai tânăr marcator din acest sezon. Este un fotbalist cu calităţi tehnice deosebite.
Harlem Gnohere (FCSB / 31 de ani / 27 jocuri) - Prinde pentru a opta oară echipa etapei în ediţia curentă, după ce a marcat al 15-lea gol din edția 2018-2019, egalând astfel performanța din sezonul trecut.

Echipa etapei a 6-a ANTRENORUL ETAPEI

Gheorghe Hagi (Viitorul / 54 de ani) - Elevii lui Hagi merg mai departe cu seria excelentă din această primăvară şi continuă să spere la un loc pe podium. Nu întâmplător, Viitorul este echipa cu cele mai multe ocazii de gol pe meci din play-off (11).

Citește și:

Echipa etapei Liga 1 - cei mai buni 11 fotbaliști care au impresionat în acest week-end

Ianis Hagi, transfer anunțat de tatăl său

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel