Ecaterina Andronescu, prima reacție după ce a fost demisă de premierul Dăncilă

Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu a avut o primă reacție după ce a fost demisă din funcția de ministru al Educației de către premierul Viorica Dăncilă.

UPDATE 

Ecaterina Andronescu a intrat în direct la România TV pentru a face precizări:

'Eram într-o ședință și a venit una din colegele mele din cabinet să îmi spună ce se anunță la televizor. Am aflat de la televizor! Nu am discutat cu premierul despre demitere. Nu vreau să comentez dacă a fost o decizie pripită. Doresc să fiu foarte precisă. Ieri, am spus că și școala trebuie să contribuie la educarea copiilor în așa fel încât să fie feriți de rău-făcători. Am dorit să facem o campanie în sensul acesta pentru că, în primul rând, copilul primește o educație de acasă, precum am spus că mi s-a întâmplat și mie, dar și de la școală trebuie să primească educație. Am spus că este și obligația școlii să facă lucrul acesta.'

'Dacă am fost interpretată greșit, îmi pare rău. Nu aceasta a fost intenția mea. Sunt un om care are foarte multă empatie față de situațiile delicate, precum și în acest caz al Alexandrei. Este desprins din context ce am spus ieri. Noi, școala, avem obligația să îi învățăm și noi pe copii. Nu este suficientă doar educația de acasă.  Să venim și noi cu o campanie la școală. Aceasta a fost ideea.'

'M-am interesat de cazul Alexandrei. Sub nicio formă, nu cred că Alexandra e vinovată. Toți cei care au fost implicați în eveniment sunt vinovați, începând cu cel care a răpit-o, care nu cred că a acționat singur! A doua problemă este legată de cei care nu au putut să o protejeze și să o salveze la timp.' a conchis Ecaterina Andronescu, la România TV.

Știrea inițială

Ecaterina Andronescu a fost sunată de către un reporter România TV pentru a oferi o primă reacție. Aceasta nu a putut vorbi deoarece era la o întâlnire, însă ar fi spus șoptit 'Foarte bine!' adăugând că nu știa de demitere și că va detalia ulterior, potrivit reporterului România TV. Viorica Dăncilă a luat această decizie după o declarație controversată făcută de Ecaterina Andronescu despre Alexandra din Caracal.

”Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane - din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc.

Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal”, a spus premierul.

Cine vine în locul Ecaterinei Andronescu

”Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației îl voi propune pe domnul Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii”, a spus Viorica Dăncilă.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Caz Caracal. Detaliul care-l poate da de gol pe Dincă. Dan Antonescu: Nu ştiu dacă e bine să spun

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat, pe parcursul unei emisiuni de la Antena 3, că Alexandra nu ar fi trebuit să se urce într-o maşină de ocazie, susţinând că pe ”vremea ei" fetiţele erau educate de către părinţi să se nu urce cu străinii în maşină şi că atunci când purtau cheia la gât, copiii erau învăţaţi în cadrul familiei şi al şcolii să fie mult mai responsabili.

"Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină", a declarat ministrul Educaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel