Dușmanul invizibil al civilizației moderne. Simptomele la care trebuie să fii atent

Expunerea organismului la cantități mari de clor crește riscul dezvoltării cancerului cu 93%, susțin medicii americani. Oricine însă poate evita consumul acestei toxine, dacă știe semnele intoxicației cu clor.

Chiar și în cantități mici, sub formă lichidă sau gazoasă, clorul poate provoca intoxicații grave și crește riscul apariției cancerului cu 93%. În formă lichidă, clorul este invizibil și poate fi identificat doar printr-un miros specific. În formă gazoasă, are o culoare verde deschis, miroase specific și provoacă dificultăți ale respirației și iritarea ochilor și a gâtului. Pot apărea și stări de tuse, dureri la nivelul pieptului și al gâtului, accelerarea ritmului cardiac, indigestii, dureri de stomac, stări de vomă, hemoragii la nivelul tubului digestiv, vedere încețoșată și iritații ale pielii. Inhalarea clorului într-o doză periculoasă poate duce la complicații severe și chiar la deces. În formă solidă, clorul este de culoare galben verzui și poate fi întâlnit în natură în săruri. Și animalele, și oamenii au nevoie de clor, însă există o limită foarte scăzută de toleranță și se poate ajunge foarte ușor la intoxicație.

Cel mai simplu, clorul intră în organism prin apa de la robinet. Astfel, o simplă baie sau un duș ne expune la un consum mare de clor care poate intra prin porii pielii, prin nas, urechi și ochi. Clorul, folosit din anul 1800 pentru dezinfectarea apei, este cel mai eficient în combaterea infecțiilor cu Ecoli și Giardia. Din păcate, chiar și apa îmbuteliată pe care o achiziționăm din magazin poate conține o cantitate importantă de clor.

Puteți absorbi clor în organism în timpul dușului și băii atât prin pori, cât și inhalând aburii de clor. De asemenea, consumând lichide și alimente care conțin clor, precum și respirând în zonele contaminate cu vapori de clor. Acestea zone periculoase pot fi ștranduri, piscine sau chiar la spa. Chiar dacă nu înotați și doar stați pe marginea piscinei, sunteți la fel de expuși la clorul folosit pentru dezinfectarea apei.

Clorul crește colesterolul, provoacă infarct și declanșează cancerul la sân

Studii medicale recente, potrivit globalhealingcenter.com, au arătat că expunerea îndelungată la clor duce la producerea de radicali liberi în organism. Radicalii liberi sunt cancerigeni și provoacă pagube enorme la nivelul celulelor. Clorul reacționează cu urina și cu transpirația și atacă sistemul imunitar, primul organ afectat fiind plămânul. Copiii intoxicați cu clor suferă de episoade de astm și bronșite. Cobaii expuși la clor în timpul experimentelor au dezvoltat tumori la nivelul rinichilor și al intestinelor.

„Există o legătură directă între cancer și apa clorinată” este concluzia Colegiului Medicilor din Wisconsin, SUA, după analizarea mai multor studii privind folosirea clorului în apa de la robinet și în alimente. Tot clorul este responsabil și de bolile cardiovasculare, iar cei care se expun unui consum crescut de clor au probleme cu colesterolul crescut și riscă să facă infarct sau chiar un accident vascular cerebral.

În SUA, clorul face parte din lista pesticidelor, substanțe folosite pentru a ucide orice formă de viață. Când consumăm apă clorinată, omorâm o parte din organismul nostru. Dr Robert Carlson, profesor la Universitatea Minnesota din SUA, susține că poluarea cu clor în apă și alimente este similară cu poluarea aerului, iar clorul este cel mai mare dușman invizibil al civilizației moderne. Și cancerul la sân este legat tot de consumul de clor. Femeile care dezvoltă o astfel de afecțiune au în țesuturi cu până la 60% mai mult clor decât cele sănătoase.

Clorul a fost folosit ca armă biologică în Al Doilea Război Mondial

Ceea ce este însă foarte îngrijorător este că intrarea clorului în organism se face în special prin inhalarea vaporilor de clor și nu prin piele. De aceea, clorul a fost folosit ca armă biologică în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, pentru a arde căile respiratorii ale inamicilor.

Clorul este însă cel mai ușor de îndepărtat din apă cu ajutorul filtrelor speciale sau a dispozitivelor de purificatoare a apei. Dacă ați fost expus la clor, după o baie în piscină, de exemplu, spălați-vă bine cu substanțe neiritante și ștergeți-vă bine cu un prosop curat. Beți mereu apă filtrată sau oxigenată și gătiți tot cu această apă.

Dacă bănuiți că v-ați intoxicat cu clor, nu vă autodiagnosticați și nici nu vă administrați tratamente găsite pe internet, ci adresați-vă urgent unui medic specialist.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel