Dunca, apel pentru semnarea Pactului pentru bunăstare:Românii nu merită să-şi mai vadă veniturile micşorate

Preşedintele PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, a făcut, joi, un apel, la parlamentarii braşoveni, consilierii locali şi judeţeni şi cetăţeni să semneze 'Pactul naţional pentru bunăstarea românilor', arătând că acesta este necesar întrucât, în spaţiul public, există deja voci ale opoziţiei care anunţă tăieri de salarii şi alte măsuri de austeritate.

,,Acum, în campania electorală, politicienii trebuie să-şi facă cunoscute intenţiile. În acest sens, fac un apel către parlamentarii braşoveni, consilierii judeţeni şi locali, dar şi către toţi cetăţenii, pentru a semna Pactul naţional pentru bunăstarea românilor care prevede continuarea implementării măsurilor ce au ca scop creşterea nivelului de trai', a afirmat Marius Dunca, într-un comunicat de presă.

Conform acestuia, măsurile prevăzute în Pactul propus de Viorica Dăncilă sunt de natură să-i ajute pe toţi românii, indiferent de categoria socială sau de orientarea politică şi de aceea ar trebui semnat de toţi politicienii, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie.

,,Pactul propus de premierul Viorica Dăncilă prevede ca oricine va fi la putere în următorii ani, să continue să crească salariile şi pensiile, conform legii, să continue să-i susţină pe tinerii antreprenori români şi să continue să protejeze activităţile independente. Aceste măsuri vor avea un impact major în Braşov, un judeţ aflat într-o dezvoltare rapidă şi care are nevoie de o creştere susţinută a investiţiilor şi a nivelului de trai al locuitorilor săi' a menţionat preşedintele PSD Braşov.

Potrivit lui Dunca, Pactul era necesar întrucât, în spaţiul public, există deja voci ale opoziţiei care anunţă tăieri de salarii şi alte măsuri de austeritate, de îndată ce puterea politică se va schimba. 'Este important să vedem acum cine susţine sau nu astfel de măsuri de austeritate, promovate deja de ceva vreme în spaţiul public de unii lideri ai opoziţiei. Românii nu merită să mai treacă prin ce au trecut începând cu 2008. Nu merită să-şi mai vadă veniturile micşorate, nu merită să-şi mai vadă visele spulberate şi nu merită să se mai vadă obligaţi să ia calea străinătăţii. Mai ales că, în prezent, economia noastră o duce extrem de bine, România având a doua cea mai mare creştere economică din UE. Deci, există bani pentru continuarea măsurilor pozitive începute de PSD. Mai e nevoie doar de voinţă politică', a subliniat Marius Dunca.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel