Drona care va înlocui salvamarii. E realitate

O companie din Israel a dezvoltat un nou tip de dronă ce poate fi utilizată pentru a salva oamenii aflaţi pe punctul de a se îneca în mare, a anunţat duminică un ziar local, citat de Xinhua.

Noua dronă, creată de compania privată Blueskimmer, transportă la bordul ei trei flotoare care pot să se umple foarte repede cu aer şi să plutească pe apă. Drona a fost concepută pentru a extinde raza de intervenţie a salvamarilor de pe plajele israeliene, precizează cotidianul Yedioth Ahronoth.

După ce salvamarii observă o persoană aflată în dificultate în apă la o distanţă de până la 200 de metri în raport cu linia ţărmului, drona poate să ajungă la acea persoană în doar 15 secunde şi să elibereze în apropierea ei cele trei flotoare.

Este nevoie încă de salvamari 

De asemenea, drona este echipată cu un sistem de comunicare, prin intermediul căruia salvamarii pot să transmită instrucţiuni persoanei aflate în apă.

Drona este realizată din fibră de carbon şi poate să opereze până la o distanţă de 2 kilometri faţă de postul salvamarilor, scurtând astfel considerabil timpul de intervenţie în cazurile de înec.

Tel Aviv-Yafo, una dintre cele mai mari aglomeraţii urbane din Israel, are 13 plaje cu o lungime totală de 13,5 kilometri, care atrag zeci de mii de rezidenţi şi de turişti în lunile de vară.

De la începutul anului 2018, numărul persoanelor care au murit înecate în apele din proximitatea plajelor israeliene a ajuns la 51.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel