Drepturi veterani de război. Avocatul Poporului, anunț important

Principele Radu: Ştafeta Veteranilor, unul dintre exemplele frumoase pe care societatea le are
Principele Radu: Ştafeta Veteranilor, unul dintre exemplele frumoase pe care societatea le are

Avocatul Poporului a anunţat că va prezenta Parlamentului şi Guvernului un raport cu propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei în domeniul protecţiei şi respectării drepturilor veteranilor de război.

Într-un mesaj postat pe Facebook cu ocazia Zilei Armatei Române, Avocatul Poporului afirmă că independenţa de stat, unitatea naţională şi integritatea teritorială nu ar fi fost posibile fără sacrificiul militarilor.

"În ziua de 25 octombrie gândurile mele se îndreaptă spre toţi cei care de-a lungul timpului au slujit în această instituţie fundamentală a statului şi a naţiunii române, dar mai ales spre teatrele de război unde unii dintre dumneavoastră luptă sub steagul ţării. Independenţa de stat a României, unitatea naţională şi integritatea teritorială nu ar fi fost posibile fără sacrificiul bravilor militari români.

În cel mai scurt timp, Avocatul Poporului va prezenta Parlamentului şi Guvernului un Raport special care cuprinde propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei în domeniul protecţiei şi respectării drepturilor veteranilor de război. Gândurile mele se îndreaptă şi către văduvele de război. Infirmilor şi răniţilor pe fronturile de luptă le doresc linişte sufletească. Dumnezeu să vă aibă în pază! La mulţi ani!", se arată în mesajul amintit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel