Oficial: Drepturile Tv, vândute de LPF. Câte milioane iau cluburile

Gino Iorgulescu la conferinta de presă. Anunț vânzare drepturi Tv. foto: LPF
Gino Iorgulescu la conferinta de presă. Anunț vânzare drepturi Tv. foto: LPF

LPF a vândut la pachet drepturile Tv şi drepturile comerciale către compania eAd.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că drepturile de televiziune pentru meciurile din Liga I au fost cedate către compania eAd la pachet cu drepturile comerciale pentru suma de 28 de milioane de euro, plus TVA, pentru un sezon. Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu a explicat şi motivul pentru care nu a efectuat o licitaţie pentru vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I.

'Eu vreau să mulţumesc partenerilor noştri pentru că după multe luni de negociere am ajuns să semnăm acest contract şi sper să avem o colaborare mult mai bună ca până acum. Nu am vândut direct către televiziuni pentru că noi nu suntem specialişti în domeniu, iar până acum tot ce au obţinut de la televiziuni a fost satisfăcător pentru LPF. Şi după cum vedeţi am obţinut mulţi bani', a declarat Iorgulescu.

Creșterea numărului de spectatori

Directorul general al companiei eAd, Orlando Nicoară, a afirmat că noul deţinător de drepturi este interesat de mărirea interesului pentru Liga I: 'E o companie înfiinţată în 2015 şi în 2017 am dezvoltat componenta de drepturi sportive. Am operat ultimii doi ani de contract prin preluare de cesiune de la deţinătorul drepturilor. Practic în ultimii doi ani de zile am lucrat cu liga pentru operarea acestui contract de drepturi TV. În parteneriatul cu Liga Profesionistă de Fotbal noi vom opera tot ce ţine partea de producţie în Liga I, suntem responsabili pentru producţia acestor meciuri. Vom asista pe partea de marketing pentru a creşte audienţele pe stadioane şi pentru a face produsul mai atractiv pentru potenţialii clienţi. Contractul este unul mai amplu care include partea de drepturi TV, dar şi alte drepturi comerciale cu excepţia drepturilor pentru transmisia la radio, care nu sunt operate de noi. Pe noi ne interesează să mărim numărul de spectatori pe stadioane, ne interesează să creştem audienţele şi să atragem branduri importante care să vină să susţină produsul fotbalistic numit Liga I. Şi în final ne interesează să digitalizăm produsul, astfel încât să mergem pe platforme de tipul YouTube sau Facebook'.

Luptă pentru diversificarea bugetelor

'Ne interesează ca echipele care promovează în Liga I să aibă un minim de infrastructură şi aici trebuie să colaborăm cu Federaţia Română de Fotbal, astfel încât să aibă stadion care să corespundă cerinţelor, instalaţie de încălzire a gazonului, să existe acţiuni de marketing, astfel încât să atragem spectatorii la stadioane, şi baremuri salariale astfel încât echipele să îşi acopere salariul din veniturile pe care le generează. Ne interesează ca în aceşti cinci ani de contract echipele să îşi diversifice bugetele şi să nu mai depindă în proporţie de 40-50% de drepturile TV. Să îşi echilibreze structura veniturilor şi să atragă venituri din vânzarea biletelor sau activităţi de marketing. Universitatea Craiova este prima la nivel de spectatori atraşi şi aici se vede şi o implicare a managementului, plus noul stadion care s-a făcut în Craiova. Pe de altă parte, o echipă nou-promovată, Dunărea Călăraşi este pe locul patru. Şi sunt sigur că dacă Sibiul ar fi avut stadion propriu ar fi fost în top. Noi ne dorim să creştem aceste audienţe. La audienţă TV Liga I cumulată adună o audienţă care o poziţionează în topul audienţelor, adică scoate nouă sau zece puncte de rating la meciurile importante, ceea ce înseamnă o audienţă echivalentă sau chiar mai mare decât ceea ce scoate Pro TV în prime time. Aşadar, interes există, noi trebuie să creştem acest interes la nivelul întregii ligi, dar pentru asta avem nevoie de echipe cu tradiţie, care să vină cu suporteri în spate', a mai spus Nicoară.

Citește și: LPF, veste proastă pentru echipele care nu au stadion

Meciuri vândute ”la bucată”

În ceea ce priveşte revânzarea drepturilor către televiziuni, Nicoară a precizat că doreşte să continue colaborarea cu toţi partenerii pe care îi are în acest moment. 'Contractul este de 28 de milioane de euro fără TVA. Noi dorim să discutăm cu oricine pentru a asigura telespectatorii că au acces la meciurile din Liga I. Există şi posibilitatea ca un post să cumpere un singur meci dacă nu are buget să acopere toate meciurile. Noi suntem deschişi să continuăm relaţiile cu partenerii din acest moment. Apropo de discuţiile referitoare la faptul că nu s-a organizat licitaţie, pot spune că într-o licitaţie drepturile ar fi fost blocate la o singură televiziune, iar suma obţinută nu ar fi ajuns în niciun caz la cea pe care noi am oferit-o', a mai spus Orlando Nicoară.

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan a afirmat că există şi garanţii din partea cumpărătorului în ceea ce priveşte vânzarea drepturilor tv: 'În acest contract s-au stabilit reguli foarte clare pentru programare şi s-au stipulat orele şi zilele de disputare a meciurilor din Liga I. Există mai multe criterii de stabilire a orelor în funcţie de anotimp. În ceea ce priveşte grila, ea rămâne neschimbată, adică 30% din bani vor ajunge la cluburi în mod egal şi 70% din bani se vor acorda în funcţie de criteriile sportive.'

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, anunţase încă de săptămâna trecută cedarea drepturilor de televiziune pentru meciurile din Liga I pe o perioadă de cinci ani, la valoarea de 28 de milioane de euro plus TVA pe an.

Citește și: Noul contract pentru drepturi TV contestat de U Craiova: Nu răpiți românilor fotbalul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel