Dragoș Burileanu, dispărut în Germania, a fost găsit

Dragoș Burileanu este un tânăr din Reșita pe care prietenii și familia îl caută de două săptămâni de când nu au mai primit nicio veste de la el. Știau doar că i s-a furat tot, mașina, telefonul, actele. 

Potrivit presei locale, el a fost găsit în urmă cu puțin timp, la peste 300 de kilometri față de locul unde familia îl știa. Dragoș a fost găsit într-un mall din Hamburg. Tânărul de 29 de ani a reușit să ia legătura cu familia sa printr-un telefon dintr-un magazin dintr-un mall din Hamburg. Familia a încercat să mențină legătura cu el întreaga zi până când un grup de prieteni a ajuns la el. Și ieri îl pierduseră, când a scris pe Facebook, nu se știe cum: ”Sunt în Hamburg. Cine vine să mă ia din gară”. Deși prietena sa a ajuns în 20 de minute acolo, nu a reușit să mai dea de urma lui. Ea stă în Hamburg de un an. 

Astăzi l-au găsit, în urmă cu scurt timp. Dragoș Burileanu este extrem de slăbit. Nu are asupra lui niciun document. Fratele său a plecat deja spre Berlin pentru a-l ajuta pe Dragoș cu toate formalitățile. Este necesar ca o rudă de gradul întâi să ceară eliberarea actelor la consulatul din Berlin. 

Dragoș nu mai dăduse niciun semn din 26 septembrie, de când i s-au furat actele, mașina și documentele. Familia speră ca Dragoș să se recupereze total pentru a spune tot ce s-a întâmplat atât timp cât a fost dispărut. Mama sa, care a vorbit pentru televiziuni, în speranța că poate o să o vadă cine trebuie și o va ajuta să-și găsească fiul, spunea că Dragoș a fost în mai multe țări unde a muncit, e un copil descurcăreț și știe mai multe limbi străine. Astfel, disparația sa a fost cu atât mai suspectă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel