Dragnea, la Comisia SRI: I-am dat semnale domnului Manda

Liviu Dragnea a spus că așteaptă să fie chemat de Claudiu Manda la Comisia de control a activității SRI.

Invitat la Antena 3, liderul PSD a zis că i-a dat semnale lui Claudiu Manda, președintele Comisiei, în acest sens.

"Și eu vreau să merg la Comisia SRI și tot aștept ca domnul Manda să mă invite. I-am dat semnale. Dacă mă întreabă s-ar putea să dețin informații despre care nici eu nu sunt conștient că sunt importante. Eu nu am tăiat porc la SRI", a zis Liviu Dragnea.

Amintim că la finalul lunii noiembrie, Claudiu Manda declara că până la acel moment nu se discutase în Comisie despre o invitare la audieri a lui Liviu Dragnea, în contextul în care s-a spus despre acesta că a avut întâlniri private cu Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

"În cadrul comisiei, până în acest moment, nu am discutat acest lucru. Sunt diferite persoane pe care le avem în atenţie pentru a fi invitate la comisie, pentru a proba spusele celor care au venit deja la comisie, sunt persoane care şi-au exprimat dorinţa de a veni la comisie şi a ne prezenta diferite lucruri şi am mai spus şi cu alte ocazii, inclusiv subiectele apărute în spaţiul public, de la tăierea porcului sau diferite alte evenimente, nu sunt subiecte pe care să le tratăm cu superficialitate şi le vom evalua în această comisie. Nu pot să vă spun astăzi când va fi această invitare, cine vor fi persoanele invitate, trebuie să vedem care ar fi relevanţa pentru comisia noastră în ceea ce priveşte respectarea sau nerespectarea normelor juridice de către SRI", spunea Claudiu Manda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel