Dragnea: Este o coincidenţă că respir acelaşi aer cu mulţi oameni

Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu
Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut noi declarații.

Liderul social-democraţilor a menţionat că Iordache a considerat că nu s-a respectat legea în cazul completurilor specializate de trei.

"Am vorbit cu Florin Iordache astăzi, înainte de Comitetul Executiv. M-a informat că a luat această decizie vineri. L-am întrebat şi mi-a răspuns foarte simplu: în opinia lui, şi a făcut-o nu în numele Camerei Deputaţilor, ci ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că în opinia lui este un conflict juridic de natură constituţională şi că acolo nu s-a respectat legea, care era obligatoriu să existe completuri specializate de trei. Asta am discutat, nu am stat înainte de CEx-ul în care finalizam lista (pentru europarlamentare - n.r.) să discutăm în detaliu", a precizat Dragnea.

Vezi și:  Prezidențiale. Chirieac, ipoteză: Când va face Dragnea marele anunț

"Este o comparaţie forţată"

Întrebat dacă există o coincidenţă că acest lucru a fost cerut şi de avocaţii săi în instanţă, Dragnea a răspuns: "Este o coincidenţă că respir acelaşi aer cu mulţi oameni".

"Pe subiectul ăsta, văd că abordarea este foarte interesantă. Este o comparaţie forţată, dar dacă cineva încalcă o lege, văd că problema se pune la unul care sesizează că s-ar încălca o lege, nu la ăla care încalcă o lege. Deci, ăla e vinovat. Va trebui să ne punem întrebări foarte serioase despre modul în care s-a funcţionat în acea instituţie. Deja, Curtea Constituţională a descoperit un fapt destul de grav. Dacă şi acum au dreptate în speţa asta, iertaţi-mă, totuşi, un român chiar aşa este exagerat să-şi dorească să aibă dreptul la un proces echitabil, la un proces corect, adică să fie judecat de un complet compus legal", a adăugat liderul PSD.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a confirmat că a sesizat Curtea Constituţională privind un conflict între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.

Vezi și: Alegeri europarlamentare. Dragnea: Mă leg cu scânduri și tot conduc campania

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel