Dragnea, pentru Euractiv: Acest lucru ne va afecta pe toți

Liviu Dragnea, președintele PSD, a acordat un interviu pentru Euractiv, în care a vorbit despre greaua luptă a PSD înainte de alegerile parlamentare, despre contextul regional, dar și despre prioritățile în cazul în care PSD revine la guvernare. 

Iată interviul acordat lui Georgi Gotev: 

PSD are o reputație pătată în România și UE. Cum veţi aborda acest lucru?

Liviu Dragnea: Pentru mulți români, nu doar pentru membrii sau simpatizanții noștri, PSD este partidul cu cea mai bună experiență de guvernare. Datele economice oficiale indică faptul că, atunci când PSD era la putere, România s-a dezvoltat și că oamenii au simțit în buzunarele lor această creştere. Dar este adevărat că avem nevoie de o schimbare, pentru că un partid serios ar trebui să aibă capacitatea de a se regenera, de a forma noi generații de lideri care sunt capabili să conducă țara. Sunt foarte conștient de acest lucru și, de aceea, la alegerile locale din primăvara acestui an am avut peste 20.000 de candidați tineri pe listele de partid - de la consilieri locali și județeni la primari din marile orașe. Noul primar al Bucureştiului este doamna Gabriela Firea - candidat PSD. Este tânără, ambițioasă, o luptătoare care simbolizează schimbarea de generații în partidul nostru. A câștigat alegerile cu o marjă mult mai mare decât orice alt candidat, ceea ce înseamnă că alegătorii au apreciat această nouă imagine a PSD. La alegerile parlamentare, intenția mea este să venim cu cel mai mare număr de candidați noi, tineri pe listele partidului. Sunt convins că această schimbare masivă de generații va fi resimțită nu numai în țară, ci și în Uniunea Europeană.

Sub bagheta lui Victor Ponta, PSD a fost văzut ca o versiune de stânga a partidului lui Viktor Orbán, mergând spre autoritarism și riscând mustrări din partea UE. Cum aveţi de gând să schimbaţi asta?

Liviu Dragnea: Depinde foarte mult de perspectiva fiecăruia asupra lucrurilor. În țara noastră, cel care a fost considerat o „versiune românească" a lui Viktor Orban nu este Victor Ponta, ci fostul președinte Traian Băsescu, care a dat dovadă de mai multe excese autoritare în exercitarea celor două mandate prezidențiale. În schimb, Victor Ponta este văzut ca fiind unul dintre cei mai buni și pro-europeni prim-miniștri pe care România i-a avut vreodata. A luat deciziile economice mai liberale decât au putut să le ia chiar partidele de dreapta când au fost la putere. Guvernul PSD, din care am făcut parte, a redus taxele în mod semnificativ, a accelerat în mare măsură absorbția fondurilor europene și a restaurat salariile și pensiile care au fost tăiate de guvernul anterior. Acest lucru s-a resimțit în economie, dar mai important este că s-a simțit în buzunarele cetățenilor. Ştiți în mod sigur că, în momentul guvernării Ponta, România a înregistrat cea mai mare rată de creștere în Uniunea Europeană, într-o perioadă foarte dificilă pentru toată Europa. Dacă vom câștiga viitoarele alegeri, ne vom concentra din nou pe prosperitatea poporului nostru. Dorim să avem o clasă de mijloc la fel ca și restul națiunilor europene. Și cel mai bun mod de a face acest lucru este să găsim interese comune între UE și România. Suntem o parte din UE și suntem mândri de asta.

Unde vedeţi România vis-à-vis de grupările naționale care iau formă? Tindeţi spre grupul țărilor de la Vișegrad, privite ca opozante valorilor UE?

Liviu Dragnea: Grupul de la Vişegrad s-a format inițial ca un grup de cooperare economică între state cu o structură economică similară, care a prins formă în timpul epocii de influență sovietică. Din acest punct de vedere economic, cred că ar trebui încurajată orice formă de colaborare între state, inclusiv în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, putem vorbi despre obiectivele geostrategice pe care un grup de state membre le propune și care pot presupune relații strânse. Dar ceea ce contează cel mai mult este ca aceste obiective geostrategice, economice, de politica externă, să fie compatibile cu obiectivele geostrategice și economice ale Uniunii Europene. Nu-mi place și nu voi susține ideea că România ar putea adera la o mișcare centrifugă în raport cu Uniunea Europeană. Trebuie să lucrăm pentru a consolida uniunea și să nu pentru a o submina, iar cei care fac asta sunt în căutarea unor beneficii de popularitate pe termen scurt. Acest lucru ne va afecta pe toți în viitor.

Cred cu adevărat că destinul România este european, în interiorul Uniunii Europene. Cu toţii ne putem exprima punctul de vedere în cadrul Uniunii, nu ar trebui să renunțăm la obiectivul nostru comun ca state membre. Având în vedere fenomenul globalizării, concurența economică devine din ce în ce mai puterică și cred că fiecare dintre statele membre ale UE este mai puternic în cadrul Uniunii decât în afara acesteia. Aici, în interior, fiecare dintre noi are mai multe șanse în această competiție globală care, indiferent dacă ne place sau nu, ne implică pe toţi.

Care este poziţia dumneavoastră în ceea ce privește încercarea Rusiei de a-şi consolida poziția în regiune?

Liviu Dragnea: România nu acționează singură în raport cu Rusia. Interesele noastre regionale sunt conectate la acțiunile strategice ale Uniunii Europene și NATO. Firește, am cerut o mai bună securitate în special în zona Mării Negre. La ultimul summit NATO, am primit un răspuns care confirmă faptul că cererile noastre sunt în concordanță cu politica strategică a Alianței.  În același timp, recunoaștem necesitatea de a ne consolida capacitatea de apărare națională. Acest lucru devine tot mai important. Cele mai recente evoluții din estul România au arătat, de asemenea, că trebuie să fim mai activi în relațiile noastre cu Republica Moldova, iar acest lucru se va întâmpla.

Veți susține inițiativele europene cu privire la refugiați, sub conducerea PSD România îşi va deschide granițele faţă de aceştia?

Liviu Dragnea: De la bun început România și-a exprimat opțiunea pentru o soluție europeană la criza refugiaților. Am respins acțiunile care, în loc să conducă la o rezolvare a crizei, creează serioase probleme umanitare. Cu toate acestea suntem conștienți, ca și alte țări europene, că trebuie să luptăm pentru securitatea frontierelor UE și pentru o Uniune Europeană sigură, pentru o Uniune Europeană fără atacuri teroriste. Campania dvs. se concentrează pe extinderea clasei de mijloc din România.

Credeți că acest lucru este realizabil având în vedere condițiile economice actuale și salariul mediu, care este printre cele mai mici din întreaga UE?

Liviu Dragnea: Da, pentru că am făcut asta în urmă cu doi ani când am fost la putere. România nu este condamnată la sărăcie permanentă. Suntem o țară care progresează în mod constant, ţintim să devinim o ţară europeană dezvoltată. Nu este de ajuns să ne concentrăm pe creșterea veniturilor populaţiei pentru că venitul nu este singura problemă. Trebuie să vorbim şi despre statutul social, de exemplu. Trebuie să luăm în considerare creșterea veniturilor pentru profesori, dar şi consolidarea statutului lor social, astfel încât cadrele didactice să devină o categorie mai influentă și activă, pentru ca acestea să se implice mai mult în dezvoltarea România. Nu este suficient că o familie poate să obțină un credit ipotecar sau poate să cumpere o mașină printr-un contract de leasing, dacă o mare parte din venitul ei este utilizat pentru plata creditelor. Trebuie să acționăm astfel încât România să aibă o creștere economică care să se resimtă în buzunarele oamenilor, o creştere bazată pe reindustrializare, pe sprijinirea afacerilor locale, care creează locuri de muncă bine plătite. PSD a prezentat un proiect care va realiza acest lucru: un fond suveran pentru dezvoltare și investiții, similar cu cele din țări precum Polonia sau Norvegia. Avem mai multe soluții pentru dezvoltarea clasei de mijloc pe care le vom prezenta foarte curând în timpul campaniei. PSD este singurul partid care vorbește despre lucruri substanţiale și, de aceea, cred că vom obține sprijinul oamenilor.

„Statisticile de expatriere" spun o poveste: 2,5 milioane de români lucrează în afara țării, adică aproximativ jumătate din cele cinci milioane de persoane care lucrează în România. Treceţi printr-un exod masiv. Cu toate că în ultimii ani ratele de dezvoltare economică au fost impresionante, este puțin probabil ca ele să aducă înapoi forța de muncă calificată și clasa profesională, antreprenorială. Cum poate spera un guvern PSD să schimbe această situație?

Liviu Dragnea: Conduc PSD în aceste alegeri pentru că sunt sigur că putem construi o clasă de mijloc solidă în România. Sunt sigur că românii pot atinge standarde europene, că se pot bucura de cea mai bună educație şi de cel mai bun sistem medical. Sunt sigur că putem crește salariile astfel încât să se reducă exportul resurselor intelectuale, așa-numitul "brain-drain". Dacă nu aș fi fost convins de acest fapt, nu aş fi cerut oamenilor să voteze pentru noi. Aveți dreptate când spuneţi că acest obiectiv nu este ușor de realizat, dar avem expertiza și experiența necesară pentru a reuși. Amintiți-vă că în timpul administrației PSD din anii 2012-2015 am fost capabili să transformăm România dintr-o țară aflată în plină criză economică la economia tigru a Uniunii Europene, cu un nivel constant de creștere, printre cele mai ridicate din UE. Am fost în stare să creştem din nou economia, la pachet cu creșterea salariilor și a pensiilor și cu scăderea taxelor. În schimb acest an, marcat de guvernarea Cioloş, este un an pierdut pentru România - standardele de viață au stagnat. Sunt foarte îngrijorat pentru că în aceste zile preşedintele Iohannis și-a exprimat intenția de a-l desemna pe Dacian Cioloș pentru un nou mandat de prim-ministru. Este o intenție nedemocratică pentru că românii sunt cei care vor decide în alegerile din 11 decembrie ce partid ar trebui să dea următorul premier, nu preşedintele Iohannis. Ar fi fără precedent că majoritatea votanţilor să aleagă schimbarea guvernul Cioloş, care a eşuat în misiunea sa, iar preşedintele Iohannis să le ignore votul, pur şi simplu. Avem resursele și voința de a face din România povestea de succes a Uniunii Europene în anii următori, condiția fiind ca democrația și voința poporului să fie respectate.

Cum vedeţi nevoia ca România să se conecteze la cei aproximativ 2.500 de cetățeni care lucrează în bula de la Bruxelles?

Liviu Dragnea: Bruxelles-ul este capitala Europei și, în multe privințe, este locul în care se iau cele mai importante decizii cu privire la viitorul nostru comun. Cei 2.500 de români fac parte dintr-o elită care răspunde la provocările adresate Uniunii Europene. În același timp ei pot contribui la proiectele prin care vom construi o clasă de mijloc puternică, prin susținerea intereselor româneşti la Bruxelles. Provocarea nu este atât ca România să se conecteze la cei 2.500 de români, ci ca aceştia să se conecteze la interesele legitime ale României.

Credeți că doamna Corina Crețu, comisarul român responsabil pentru fondurile UE, face o treabă bună?

Liviu Dragnea: Corina Crețu este unul dintre comisarii bine pregătiți și activi, „un membru solid al echipei Juncker". Am citat chiar purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, pe Margaritis Schinas.

România ar trebui să aibă dreptul la fonduri UE pentru modernizarea infrastructurii, dar acestea au secat din cauza unui scenariu de tip „oul sau găina", în care România nu a generat investițiile necesare pentru a beneficia de ajutor de la vecinii săi din UE. Ce veţi face pentru a aduce înapoi aceste fonduri?

Liviu Dragnea: În perioada 2012-2015, guvernul PSD a fost capabil să crească gradul de absorbție a fondurilor europene, în planul de buget 2007-2013, de la 8,5% până la 60%. Dacă luăm în considerare faptul că PSD a pregătit proiecte pentru 2016 și, bazat pe munca noastră, nivelul de absorbție a fost ridicat la 80%, vorbim acum despre mai mult de 13 miliarde de euro. Noi am demonstrat că este posibil. Din păcate, și sunt foarte trist să spun acest lucru, guvernul Cioloș este afectat de multă incompetență și ignoranță. În conformitate cu noul plan de buget al acestuia, România va atrage 0% fonduri europene în 2016. Mai mult decât atât, acest guvern a făcut aproape nimic pentru a pregăti absorbția fondurilor în anii următori. România a pierdut aproape un an. Cu toate acestea sigur că, în cazul în care PSD revine la putere, vom fi capabili să redresăm rapid situația. Avem experți care pot repara greșelile făcute de guvernul Cioloş. Ne-am dovedit capabili să creştem rata de absorbție în timpul guvernării noastre anterioare și o vom face din nou.

În cazul în care PSD accede la guvernare, acesta va avea responsabilitatea Președinției Române a Consiliului UE în 2019. Care consideraţi că ar fi cele mai importante priorități?

Liviu Dragnea: Avem două mari priorități: să menținem unitatea Uniunii Europene și să ne asigurăm că Europa împărtășește beneficiile economice în rândul tuturor cetățenilor ei. În viziunea mea și a colegilor mei, după Brexit, România ar trebui să fie foarte activă în susținerea unității statelor Uniunii Europene. Cred cu tărie că timpul va dovedi că Marea Britanie a greșit atunci când a decis să plece și că proiectul UE va deveni mai puternic. Mecanismul principal de consolidare a Uniunii Europene este să ne asigurăm că toate statele și toți cetățenii europeni simt că se pot bucura de „visul european", ceea ce înseamnă oportunități pentru o viață decentă, pentru îngrijirea familiilor lor, pentru accesul la o educație excelentă și la sisteme medicale, precum și pentru a te simţi în siguranţă. În interiorul UE sunt oameni care pun din ce în ce mai mult sub semnul întrebării capacitatea Uniunii de a oferi cetățenilor săi condiții adecvate pentru realizarea visului european. În multe moduri, scopurile pe care PSD le propune românilor în această campanie - și anume ridicarea nivelului de trai şi dezvoltarea unei clase de mijloc puternică - sunt în conformitate cu dorința legitimă ca toți cetățenii UE să se bucure de visul european.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel